...
istoriile speciale ale cetăţilor mai de frunte
dintr-o ţară, ajută mai mult compunerea istoriei
unei ţări, adesea mai mult şi decât biografia sau
descrierea vieţii celor mai renumiţi bărbaţi care
vor fi condus destinele unei ţări intr-o lungă serie
de ani, ca domnitori, ca guvernatori, comandanţi de
armate, ca mari oratori şi scriitori.
George Bariţiu
Făt Frumos nu doarme la castel!
A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar net-ezii!
A fost odată un Făt Frumos, născut din orice altceva decât
din sămânţă de român normal, care a crescut cât inflaţia şi a
devenit voinic cât prostia.
Şi ca să scape de bordeiul său de naştere, a pornit în lume
să caute aur, renume de Cel-mai-cel şi femei. A zis că moaca
lui face cât o spadă bine ascuţită, mintea este fabrică bună
pentru minciuni, iar calul lui bate chiar şi o emblemă de
Ferrari.
A găsit un zmeu, unii spun că au fost chiar trei, l/i-a
zdrobit naiba ştie cum, prin ce putere de convingere, şi s-a
trezit stăpân peste castelul/castele lui/lor. A văzut că-i o
hardughie mare, plină de altceva decât parchet melaminat,
gresie de Sanex, humă colorată cu rulouri, mobilă
din rumeguş presat şi cratiţe cu iz
de curechi şi ai, ba s-a procopsit şi cu o hazna cu buton şi o
vană cu vălurele. A dat din umeri nedumerit şi a zis cu
înţelepciune de veacuri reţinută:
„Nu-i de mine!”
Şi-a luat şuba de oaie, mirosul de autohton şi toiagul care
arăta mai deştept decât el, s-a ghemuit într-un cotlon de
orice şi a spus din nou:
