Berca


 

            Galerie foto

           

            Berca (sat-com. Berca, jud. Buzău) mănăstire, biserică, hramul „Sf. Arhangheli”.

            Potrivit pisaniei, biserica mănăstirii  XE "Berca" a fost zidită din temelie de marele stolnic Mihalcea XE "Mihalcea"  Cândescu XE "Cândescu"  împreună cu soţia sa, Alexandrina XE "Alexandrina"  Cantacuzino XE "Cantacuzino" , lucrările fiind terminate la 6 iunie 1694[1]. Mănăstirea pare însă să fie mai veche, pentru că ea este menţionată într-un document din 24 martie 1672, când o babă Alba XE "Alba" , cu fiii, ginerii şi cumnaţii săi vindeau stolnicului Mihalcea Cândescu, fratelui său Drăghici XE "Drăghici"  spătar şi mănăstirii Berca o ocină la Pleşcoiul de Jos XE "Pleşcoiul de Jos" [2]. De asemenea, lista egumenilor mănăstirii începe cu un Nictarie XE "Nictarie" , însoţit de anul 1672[3]. Mihalcea Cândescu, mare stolnic între aprilie 1694 şi martie 1695, era nepotul lui Radu XE "Radu"  Miha XE "Radu Mihalcea Cândescu" lcea Cândescu (ctitorul mănăstirii Bradu XE "Bradu" ), respectiv fiul fratelui acestuia, Moise XE "Moise"  spătarul şi al Elencăi XE "Elencăi"  Dudescu XE "Dudescu"  (fiica lui Radu Dudescu).

           Mănăstirea de la Berca XE "Berca"  este poate cea mai clară expresie a forţei politice şi economice pe care familia boierilor Cândeşti XE "Cândeşti"  o căpătase la sfârşitul veacului al XVII-lea. Având centrul de pu­tere pe cursul mijlociu al râului Buzău XE "Buzău" , în jurul moşiilor de la Cândeşti, Joseni XE "Joseni" , Berca, Tisău XE "Tisău" , Pătârlagele XE "Pătârlagele" , aceşti boieri realizează legături matrimoniale şi, în acelaşi timp, politice şi financiare cu marile familii ale timpului. O soră a lui Radu XE "Radu"  Mihalcea XE "Mihalcea"  se căsătoreşte cu Radu Buzescu, Moise XE "Moise"  spătar (cel ucis de Mihnea XE "Mihnea"  al III-lea în 1659) o are ca soţie pe Elina XE "Elina"  lui Radu Dudescu XE "Dudescu"  iar fiul său, Mihalcea, ctitorul mănăstirii Berca, se însoară cu Alexandrina XE "Alexandrina"  Cantacuzino XE "Cantacuzino" , din familia Cantacuzinilor munteni, cu reşedinţa la Filipeştii de Pădure XE "Filipeştii de Pădure" . Fiul lor, Şerban XE "Şerban"  biv vel paharnic se în­rudeşte cu familia Văcăreştilor XE "Văcăreştilor" , luând de soţie pe Ilinca XE "Ilinca"  Văcărescu XE "Văcărescu" . În 1694, la vremea când marele spătar Mihai XE "Mihai"  Cantacuzino XE "Mihai Cantacuzino" , unchiul domnitorului Constantin XE "Constantin"  Brâncoveanu XE "Constantin Brâncoveanu" \i , începuse deja construirea mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Râmnicu XE "Râmnicu"  Sărat XE "Râmnicu Sărat" , Mihalcea Cândescu XE "Cândescu"  şi soţia sa, Alexan­drin XE "Alexandrina" a (fiica lui Drăghici XE "Drăghici"  Cantacuzino, aşadar nepoata spătarului Mihai Cantacuzino şi vara domnului), au hotărât să folosească prilejul dat de prezenţa apropiată a meşterilor aduşi de spătar şi au început ridicarea an­samblului de la Berca. Mihalcea a poruncit meşterilor să ridice o biserică de plan triconc, cu pridvor deschis susţinut de stâlpi de zid cu arce trilobate, cu ancadramentele ferestrelor şi portalul uşii de intrare sculptate cu motive vegetale, aşa cum meşterul Lupu XE "Lupu"  Sărăţeanu XE "Sărăţeanu"  începuse deja să facă la Râmnicu Sărat.

        Biserica avea iniţial trei turle de cărămidă, una pe naos, alte două pe pridvor şi era pictată şi la exterior (aşa cum indică actul de închinare din 1741)[4]. Portalul are coloanele angajate sprijinite pe doi lei şi fusurile sculptate în torsade de viţă de vie. Uşa din stejar păstrează, săpate în relief, nu­mele ctitorilor. Pronaosul este despărţit de naos prin trei arcade semicirculare, sprijinite pe patru coloane, dintre care două angajate, cu socluri mici şi fusuri nerăsucite, pe care sunt sculptate vrejuri cu frunze flori şi păsări şi capiteluri decorate cu motive florale în relief.

        Pe latura de sud a fost ridicată o casă egumenească, peste pivniţe boltite din cărămidă, cu gârlici de acces, singurele care se mai păstrează până azi. Catagrafia din 20 decembrie 1815 indică prezenţa a trei chilii în faţa bisericii iar cea din 1825 face precizarea că stăreţia avea cinci camere şi o trapeză cu un foişor în faţă. Foişorul avea stâlpi din piatră, sculptaţi cu motive vegetale care, cu ocazia reparaţiilor din anii 1832-1834, au fost înlocuiţi cu alţii din lemn. Alte documente din anii 1860-1864 ilustrează evoluţia ansamblului prin adăugarea mai multor construcţii anexe (o altă clă­dire cu cinci camere, o „pâinărie”, o cuhnie, o cămară, un şopron, o velniţă, un grajd, etc.)[5]. Clopot­niţa, cu porţi din lemn, era situată în colţul din sud-vest şi a fost grav deteriorată în august 1944.

        Numele meşterilor pietrari şi zugravi care au lucrat la Berca XE "Berca" , în lipsa unor inscripţii sau documente care să le ateste, rămân necunoscute. Totuşi, s-a încercat identificarea acestora prin compararea cu decoraţia altor monumente de epocă brâncovenească (bi­sericile „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu XE "Râmnicu"  Sărat XE "Râmnicu Sărat" , Bordeşti XE "Bordeşti" , Colţea XE "Colţea" , Fundenii Doamnei XE "Fundenii Doamnei" , Sinaia XE "Sinaia" ). Decoraţia sculptată de la Berca a fost atribuită pietrarului Mira XE "Mira"  (cel care va lucra apoi şi la mănăsti­rea Bordeşti a lui Mănăilă XE "Mănăilă"  marele căpitan de Buzău XE "Buzău" ). De asemenea, pictarea bisericii s-a considerat a fi opera celebrului meşter Pârvu XE "Pârvu"  Mutu XE "Mutu" , probabil după ce acesta terminase zugrăvirea bisericii de la Râmnicu Sărat. Cunoaştem cu siguranţă doar numele meşterului şindrilar – Gheorghe XE "Gheorghe" \i  din Braşov XE "Braşov"  (care a realizat parţial acoperişul bisericii şi construcţiilor anexe), datorită unui document din 1698, publicat de Nicolae XE "Nicolae"  Iorga XE "Iorga" \i [6]. Pictura actu­ală datează din secolul al XIX-lea, fiind realizată de pitarul Nicolae Teodorescu XE "Teodorescu"  între anii 1832-1834. Iconostasul este contemporan acestei etape. Sub pictura actuală se păstrează fragmente din pictura originară.

        Din vechiul ansamblu se mai păstrează astăzi biserica (restaurată) cu portalul, ferestrele şi coloanele din epoca brâncovenească. Cele trei turle originale au fost înlăturate la reparaţiile din anii 1832-1834, cea de pe naos fiind înlocuită cu o turlă octogonală din lemn, învelită cu tablă. Fosta stăreţie cu pivniţa datând din aceeaşi epocă, corpul de chilii, turnul clopotniţă şi un fragment din zidul de incintă (de pe latura de est), se află în stare de ruină.

        La 12 mai 1741, fiul lui Mihalcea XE "Mihalcea" , Şerban XE "Şerban"  fost mare paharnic împreună cu soţia lui, Ilinca XE "Ilinca"  închină Episcopiei XE "Episcopiei"  mănăstirea „ce se cheamă Cetăţuia XE "Cetăţuia" , pre care o numesc şi Berca XE "Berca" ”, pentru a fi „sub chiverniseală mai bună şi la mai bună ocârmuire adusă”. Intrând în grija Episcopiei, mănăsti­rea va fi reparată de episcopul Chesarie XE "Chesarie"  între 1832-1834, când s-a refăcut şi pictura. O nouă reparaţie a bisericii s-a făcut în anul 1859.

        În secolul al XIX-lea, mănăstirea Berca XE "Berca"  a găzduit o serie de şcoli şi instituţii. În anul 1832, la mănăstire este atestată o şcoală elementară pentru copii din sat iar între 1838 şi 1859 aici a fun­cţionat şcoala pregătitoare pentru seminarul teologic, numită şcoala de gramatici sau „şcoala candi­daţilor de preoţi”, transferată de la Episcopia Buzăului XE "Episcopia Buzăului" . Vreme de câteva luni, între aprilie –septem­brie 1851, aici s-au ţinut şi cursurile Seminarului teologic, pentru că în localul de la Episcopie XE "Episcopie"  se organizase un spital al trupelor ruseşti. În 1876, la mănăstire a fost mutată de la schitul Nifon XE "Nifon"  şcoala destinată pregătirii monahilor şi tinerilor săraci (înfiinţată de episcopul Dionisie XE "Dionisie"  Romano XE "Dionisie Romano"  în 1861). Din 1865, în clădirile anexe s-a stabilit se­diul subprefecturii Plaiului Pârscov XE "Pârscov" , iar din 1871 aici s-a instalat cazarma unei unităţi de dorobanţi. În 1944, în timpul confruntării dintre trupele germane şi cele sovietice, mănăstirea a fost grav avariată (nemţii trăgând cu tunurile în ruinele mănăstirii, unde se instalase un post de observaţie sovietic). În anii `80 ai secolului trecut s-a realizat o consolidare şi restaurare a bisericii. Din anul 2004, a fost reorganizată viaţa monahală, fiind aduse aici mai multe călugăriţe de la mănăstirea Răteşti XE "Răteşti" .

        Mănăstirea Berca XE "Berca"  a fost cercetată arheologic, în cadrul a cinci campanii, desfăşurate în anii 1975 şi 1976 (de Ion XE "Ion"  Motzoi–Chicideanu XE "Chicideanu" \i ), 1999, 2000 şi 2001 (de Emil Lupu XE "Emil Lupu" \i ). Concluziile la care s-a ajuns, au fost ordonate pe fiecare obiect al ansamblului monahal.

        A fost determinată o locuire preistorică, aparţinând în principal epocii bronzului (cultura Monteoru XE "Monteoru" ). Din această epocă au fost surprinse complexe conţinând fragmente ceramice sparte pe loc, aparţinând speciei roşietice, decorate cu măturica (Besenschtrich). Pe baza ceramicii, dar fără a se fi putut realiza o departajare stratigrafică, prezenţa monteoreană aparţine unei aşezări de tip „cetă­ţuie”, din fazele I C4-III – I C3 ale acestei culturi, care a ocupat întreg platoul actual.

        O locuire medievală timpurie, din secolele VI-VII, încadrată în cultura Ciurel, a fost de ase­menea determinată, prin intermediul unor fragmente ceramice, fără însă a fi surprins vreun complex arheologic.

        Biserica, situată în zona centrală a platoului pe care a fost edificat ansamblul, este singura construcţie care are o datare absolută asigurată de pisanie, respectiv 6 iunie 1694. Construcţia nu credem că începuse cu prea mulţi ani în urmă. Biserica a fost construită unitar la nivelul tuturor compartimentelor sale de cult. Nu există relaţii de adosare nici la nivel de fundaţii, nici de elevaţii. În toate zonele cercetate, talpa fundaţiilor s-a aşezat în pământul viu, fără depuneri antropice, reprezentat de loess prăfos cu urme vegetale şi rare concreţiuni. Nive­lul de construcţie se situează direct pe stratul de cultură arheologică, aparţinând culturii Monteoru XE "Monteoru"  (epoca bronzului); nu a fost surprins nicăieri un alt nivel medieval mai vechi. Elevaţia bisericii pre­zintă crăpături şi fisuri în toate perimetrele investigate, transmise spre fundaţie de la partea su­perioară a construcţiei deşi a fost consolidată şi restaurată în anii 80 ai secolului XX. Nu a fost descoperit niciun alt nivel medieval de călcare interior aparţinând perioadei de funcţionare a biseri­cii. Pardoseala interioară este din dale de piatră aşezate pe nisip, iar nisipul pe un strat de nivelare, de pământ afânat purtat, recoltat din apropiere, conţinând chirpic şi fragmente ceramice din cultura Monteoru. În decursul timpului, nivelul de călcare interior nu s-a modificat. La nord de altar, adosată acestuia, a existat o vestmântărie de secol XIX, la care s-a renunţat în deceniul opt al secolului XX.

        Stăreţia reprezintă, după biserică, cel mai important element al fostului ansamblu monahal. Potri­vit cercetărilor arheologice din anii 1975 şi 1976, ea a fost prima construcţie medievală din incintă. Pa­ramentul este realizat din două şiruri de cărămizi, dispuse în asize, între care a fost introdusă o um­plutură din cărămizi sfărâmate, bolovani de râu şi mortar. Anul construirii nu este cunoscut dar, stratigrafic, este anterior anului începerii construcţiei bisericii. În acelaşi timp cu biserica, după ter­minarea stăreţiei, acesteia i-a fost adăugat un foişor pe latura de nord, în faţa gârliciului de acces la pivniţă. Pe latura de sud i-a fost adosată o umblătoare, pe care cercetările mai vechi au considerat-o, în mod greşit, foi­şor. Pivniţa păstrează sistemul originar de compartimentare şi de acoperire. Doar răsuflătorile au fost modificate în secolul al XIX-lea, iar la intrare a fost adăugat un arc, în anii 70 ai secolului XX. Din timpanul estic, sub Camera 2, a fost realizată o ieşire secretă din stăreţie, cu două tuneluri ce mergeau, unul către est, iar celălalt către sud. Accesul la foişorul de pe latura de nord se făcea (potrivit cercetărilor din anii 70), prin intermediul unei scări adosată laturii de nord a stăreţiei şi la vest de pridvor. Urmele ei nu au fost descoperite în această campanie. Parte­rul înălţat al stăreţiei avea o altă compartimentare decât cea actuală. Deasupra gârliciului pivniţei se afla un hol. La vest de hol se afla o singură încăpere mare, cu un stâlp central şi un sistem de bol­tire cu penetraţii. La est de hol existau şase încăperi simetrice şi aproximativ egale. Sistemul de pardoseală era realizat prin sprijinirea unor grinzi longitudinale şi transversale în lăcaşuri prevăzute la construirea paramentului, pentru cele şase încăperi de la estul hall-ului. Camera de la vest de hol („trapeză”?), avea un sistem de grinzi perimetrale aşezate pe suporţi din cărămizi. Stâlpul central prezenta un soclu pe care era sprijinit un „jug” din lemn. Pe acesta erau dispuse transversal grinzile de sprijin pentru pardoseală; în secolul al XVIII-lea a fost schimbată, nivelul ei a fost ridicat şi sub ea a fost introdus un strat de izolare, din cărbune de lemn. Tot în secolul al XVIII-lea a fost construită o nouă umblătoare, pe faţada sudică, în dreptul Camerei 2. Nu ştim dacă umblătoarea anterioară, cu acces din holul central, a fost demolată. În secolul al XIX-lea (după cutremurul din 1802 ?), s-a renunţat la sistemul de boltire anterior, fiind construite planşee uşoare din lemn. Eleva­ţiile parterului înălţat au fost refăcute. „Trapeza” a fost compartimentată în patru încăperi, cu un hol având axul longitudinal orientat est-vest. Toată compartimentarea a fost sprijinită direct pe pardo­seala existentă. Tot în secolul XIX a fost demolat foişorul de pe latura de nord şi umblătoarea din epoca anterioară. În locul foişorului a fost construit un pridvor, ce a „îmbrăcat” toată faţada nor­dică, iar în dreptul Camerei 2 a fost construită o nouă umblătoare, cu un canal de dejecţie, ce se păstra şi la începutul secolului XX.

        Corpul sudic de chilii a fost realizat după ridicarea stăreţiei, fiind adosat la elevaţia acesteia. Iniţial a fost alcătuit dintr-o anfiladă de chilii, având ferestre şi uşi de acces numai pe latura de nord, peretele sudic fiind un calcan din asize de cărămizi, străpuns doar de o uşă de acces la umblătoarea cercetată în anul 1999, adosată corpului de chilii. În etapa a doua i-a fost adăugat un pridvor, pe la­tura de nord, după aspectul fundaţiei sale, fiind deschis, cu un soclu pe care se sprijineau stâlpi din lemn. La realizarea acestui pridvor, toată elevaţia chiliilor de pe latura de nord a fost refăcută şi, probabil că a fost modificat sistemul de bolţi. Această etapă poate fi datată după 1738. În a treia etapă, după cutremurul din 1802, corpul de chilii şi pridvorul ce-l însoţea, a fost din nou refăcut. Acum au fost modificate compartimentările interioare, şi începând cu această dată, în cursul seco­lului, a fost ridicată o nouă umblătoare.

        Turnul clopotniţă a fost ridicat după cutremurul din anul 1802. La el s-a adosat pridvorul din faţa corpului de chilii, în a doua sa etapă de refacere. La el s-a adosat şi zidul de incintă, contempo­ran cu acesta. A fost folosit şi ca spaţiu de acces de onoare în incintă. A fost grav ava­riat în august 1944, când a fost bombardat de artileria germană însă prăbuşirea sa până la nivel de parter a survenit după anul 1992.

        Latura de vest a incintei. La sfârşitul secolului al XVII-lea, atunci când a fost sfinţită biserica şi a început viaţa mănăstirească la Berca XE "Berca" , nu exista o incintă. Este foarte posi­bil ca lucrările să se fi întrerupt înainte de realizarea altor construcţii, după stăreţie, corp sudic de chilii şi biserică. Planul ansamblului din etapa I, de secol XVII, ne conduce la această afirmaţie. În urma investigaţiilor efectuate în 1976, 1999 şi 2000, au constatat că zidul de vest de incintă a fost edificat la începutul secolului al XIX-lea. Fundaţiile descoperite aparţin unor construcţii gospodă­reşti (grajd, remiză), fiind surprinse şi urmele unor construcţii din lemn (şoproane). Zona de vest a incintei nu a fost ocupată decât sporadic, de construcţii provizorii, cu rol gospodăresc, abia din se­colul al XIX-lea.

        Latura de nord a incintei. Această latură a fost delimitată şi închisă abia la începutul secolu­lui al XIX-lea, de zidul de incintă, din casete de cărămizi şi bolovani de râu, care a lăsat spaţiu pen­tru o poartă de serviciu, de legătură cu zona gospodărească a mănăstirii, aflată înspre nord, pe am­plasamentul cimitirului actual. Zidul avea o înălţime de 1,80-2,20 metri şi o acoperire de protecţie cu olane de lut. În colţul de nord-vest, atât la interior, cât şi la exteriorul zidului, au fost construite anexe din zid. care aveau probabil funcţiunea de spaţii de primire (arhondaric şi grajdul pentru caii oaspe­ţilor). În colţul de nord-est se păstrează o încăpere, care a aparţinut de asemenea zonei gospodăreşti (odaia slugilor?).

        Latura de est a incintei. Zidul de incintă s-a construit în continuarea calcanului de est al stă­reţiei. Fundaţia sa a suprapus morminte de secol XVIII, descoperite în secţiunea V/76 şi în profilul estic al gropii de var actuale, în campania anului 1999. Nu au existat alte construcţii anexe, între zidul estic de incintă actual şi biserică.

        În concluzie, prima etapă a mănăstirii Berca XE "Berca"  a fost pusă în evidenţă în aproape toate zonele investigate. În această etapă a fost construită biserica actuală, stăreţia şi corpul sudic de chilii. În cadrul acestei etape se diferenţiază stratigrafic trei faze. În prima fază a fost construită stăreţia. În faza a doua a fost ridicat corpul sudic de chilii. În a treia fază a fost construită biserica şi toate ane­xele stăreţiei şi corpului sudic de chilii (umblători şi foişorul din faţa gârliciului de acces la pivniţa stăreţiei.

        Etapa a II-a aparţine mijlocului de secol XVIII. Fără a putea fi datată absolut, ea este repre­zentată de o masivă demolare, atât la nivel de chilii, cât şi de stăreţie. Această masivă distrugere poate fi legată de cutremurul din anul 1738.

        Etapa a III-a, probabil este următoare transformării mănăstirii în metoh al Episcopiei XE "Episcopiei"  Buză­ulu XE "Episcopiei Buzăului" i. Poate la iniţiativa eparhială sunt refăcute stăreţia, corpul sudic de chilii dar sunt realizate con­strucţii noi: un pridvor în faţa corpului sudic de chilii, o umblătoare, pe latura de sud a corpului de chilii, o nouă umblătoare, pe latura de sud a stăreţiei.

        Etapa a IV-a este reprezentată de o nouă şi importantă distrugere a anexelor mănăstireşti. Ea poate fi legată de cutremurul din anul 1802 şi a afectat toate clădirile ansamblului într-o proporţie diferită. Cel mai puţin a avut de suferit biserica, prezentând în anul 1815 doar turlele crăpate.

        Etapa a V-a, de refacere, ce a urmat după o distrugere masivă a mănăstirii, poate fi acum considerată a aparţine perioadei de după anul 1802: construirea turnului de poartă, zi­dul de incintă şi refacerea elevaţiilor corpului sudic de chilii şi a parterului înălţat al stăreţiei. Tot în cursul secolului al XIX-lea se situează şi construirea umblătoarei descoperită pe partea de sud a corpului sudic de chilii. Au mai fost efectuate ample reparaţii ale stăreţiei şi corpurilor de chilii, că­rora li s-au ridicat nivelurile interioare de călcare. De asemenea, au fost realizate recompartimentări interioare şi a fost înlocuit sistemul de bolţi interioare cu planşee drepte.

        Cercetarea arheologică la mănăstirea Berca XE "Berca"  nu este încă finalizată. Au mai rămas câteva probleme nerezolvate, pentru care ar fi necesară redeschiderea suprafeţei decapate în anul 1977, la sud-est de stăreţie.

 

 

Emil Lupu


 

[1]Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu sporirea D(u)hu(lu)i Sfânt, ziditu-s-au din temelie această Sf(â)ntă şi Dumnezeiască mănăstire, întru slava şi laud(a) Atotţiitor(ulu)i Dumnezeu de robul lu(i) Dumnezeu Mihalcea XE "Mihalcea"  vel stol(nic) şi de roaba lu(i) Dumnezeu Alicsandra Cantacozen, soţul dumisal(e) i sini ego Mihalcea, Moise XE "Moise" , Şerban XE "Şerban"  şi se-au închinat întru paza şi întru ferinţa sfinţilor mai marilor cereştilor Voievoz(i) Mihail XE "Mihail"  şi Gavril, ca să fie dumnealor veacinic(ă) pomenire. Slavă lui Dumnezeu celui ce ne-au ajutat după început de am ajuns şi săvârşitul. Şi se-au zidit în zilel(e) bl(a)gocistivului domn Io Costandin XE "Costandin"  Băs(ă)rab Voievoda, la anul 7202 a roh 1695 iunie 6 zile”.

[2] DANIC, Fond. Ep. Bz., pach. XX/1.

[3] Cocora XE "Cocora" , Bis. de la Berca XE "Berca" , p. 529.

[4] Ibidem, p. 520.

[5] Ibidem, p. 521.

[6] Meşterul Gheorghe XE "Gheorghe" \i , tocmit cu 30 taleri, plecase de la Berca XE "Berca"  fără a fi terminat de şindrilit streşinile şi foişorul din faţa mănăstirii. La 4 iunie 1698, Stoica XE "Stoica"  Oaleş XE "Oaleş" , probabil ispravnicul de lucrări al stolnicului Mihalcea XE "Mihalcea" , scrie judeţului Braşovului să-l trimită să-şi termine lucrarea, altfel va fi nevoit să ia măsuri (Iorga XE "Iorga" \i , Braşovul şi românii, p. 164).

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ţara Românească