Aţel


 

Galerie foto

Aţel (jud. Sibiu). Fortificaţia este în centrul localităţii, pe locul bisericii şi a cetăţii biseri­ceşti. Fostul turn-locuinţă este actualmente la nord-est de absida bisericii parohiale, înglobat în incinta fortificată. Din arhitectura originală prezintă o bază patrulateră neregulată (6,25 x 6,30 m). A dispus de patru nivele repartizate pe o înălţime de circa 13,50 m astăzi, cu grosimi de zidărie ce pornesc de la circa 1,40 m, dar se îngustează de două ori la podelele nivelurilor III şi IV. Probabil că primul nivel a fost orb. Forma de acoperire iniţială a fost lichidată de o boltă semicirculară mai târzie. Următorul (cu h = 2,50 m) a avut pe latura de nord o intrare cu ancadrament semicircular, muchii teşite (2,40 x 1,40 m) şi acces printr-o scară mobilă (acum la doar circa 1,10 m de sol, datorită depunerilor de la piciorul turnului). Patru deschi­deri, dispuse asimetric pe toate laturile, erau tratate în ambrazură. Etajul al II-lea, delimitat de un planşeu din lemn, a fost funcţionalizat pentru locuire, dobândind două deschideri cu nişe de şedere spre est şi vest, o altă fereastră ceva mai largă spre nord, ca şi o latrină (cu interior 1 x 0,72 m), în forma unei mici încăperi ce străpunge, printr-o uşă închisă semicircular, grosimea zidurilor, având ieşinduri (gr = 0,30 m) pe console din blocuri din piatră, unite cu un arc median, şi un acoperiş piramidal, spre sud. Dintre ferestre, cea dinspre nord (1,20 x 0,45 m) a mai conservat mulurile ogivale din partea superioară. Tot aici a fost probabil o boltă în cruce pe ogive, din care s-au conservat consolele de pornire la colţuri. În colţul de sud-est a funcţi­onat şi soba de cahle ale cărei urme sunt trădate de orificiul păstrat al hornului. Ultimul etaj a dispus, de asemenea, de mai multe ferestre, ulterior transformate. Posibil să fi existat şi aici racorduri la hornul care venea de la nivelul inferior. Un şir de bârne de sub acoperiş suge­rează, fie un alt etaj, fie un alt sistem de acoperire, eventual cu galerie exterioară. Întregul turn a fost construit din pietre de râu, şisturi şi cărămizi (mai ales la bolţi şi latrină). În epoca premodernă a fost transformat în turn de poartă, cu o largă penetraţie la primul nivel, acope­rită de o boltă semicilindrică, iar nivelul II a fost tăiat oblic pentru a face loc unui acoperiş în pupitru. Turnul a fost racordat (pe mijloc) unei curtine care urca cel puţin până la jumătatea înălţimii nivelului al II-lea (circa 4 m).

Cetate a greavilor locali. La 1291 apare menţionat un greav, Ştefan. De numele său sau a unuia dintre înaintaşii ori urmaşii săi direcţi s-ar putea lega construcţia primelor fortificaţii. În 1367, un alt greav din Aţel, Petru, fiul lui Mihai, fiu al lui Martin, este atestat ca posesor al unei mori „de scoarţă”. Datarea construcţiei este sigur anterioară anului 1471, an în care regele Matia Corvin a scutit parţial de taxe proaspătul târg, pentru ca să-şi construiască forti­ficaţii în jurul bisericii (R. Theil, Die Hetzeldorfer Erbgräfen, în Archiv, 30, 1902, p. 358; W. Horwath, Siebenbürgische-sächsische Kirchenburgen. Hermannstadt, 1940, p. 71; Juliana Fabricius-Dancu, Sächsische Kirchenburgen aus Siebenbürgen. Sibiu, 1980, p. 66).

        Prima informaţie despre „castelul” din localitate este oferită de către un document regal din anul 1471. Regele Matia o descrie ca având turnuri, ziduri şi alte elemente. După transferarea complexului din patrimoniul familiei greviale Tobiasi, fortificaţia din jurul bisericii a evoluat spre amplificare, determinată în primul rând de amplificarea monumentului religios şi de lipsa de performanţă a vechii construcţii în faţa artileriei.

        Din vechea curtină a fost păstrat turnul locuinţă, din sud-est. În lipsa unei analize arhitectonice de fineţe, nu putem şti dacă funcţia sa de turn de poartă a fost şi ea iniţială. Pentru că o adaptarea ulterioară ar fi afectat foarte serios întregul ansamblu, suntem de părere că poarta a existat acolo de la început. Modificări s-au adus însă ultimului etaj, care a primit un acoperiş în pupitru, spre deosebire de faza iniţială când el trebuie să fi fost piramidal, cu galerie de tragere.

        Turnul din nord-est este un exemplu al unui şantier intermediar, fiind de fapt o „lipire” de două jumătăţi de turn la o curtină preexitentă. Fisuri adânci marchează astăzi lipsa compatibilităţii dintre cele două faze de construcţie.

        Amplificarea vechii porţi a constat din apariţia unui culoar, boltit semicilindric, în care, la exterior, s-a montat o hersă sprijinită pe lesene anume.

        Cele două turnuri de curtină, din nord şi sud, sunt încropiri arhitectonice modeste, cu plan rectangular. Conturul economic al ferestrelor de tragere le recomandă pentru o perioadă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, ori pentru un mai şantier târziu, dar puţin sprijinit financiar.

        Curtinele se acomodează turnurilor deja descrise. Li se mai distinge umărul vechiului drum de strajă. Amprente de tencuieli mărturisesc însă şi despre alte clădiri interioare, adosate curtinelor, eliminate probabil din cunoscuta opinie arhitectonică, că ar fi fost „paraziţi” care mânjeau puritatea unui ansamblu, oricum nedefinit clar.

        Componentele de vest ale fortificaţiilor au început să dispară de la finele secolului al XVII-lea. Primele părţi s-au sacrificat pentru interesul public (ridicarea şcolii). Nu cunoaştem cărei raţiuni i s-a datorat demolarea unui turn de nord-vest, în anul 1959. Informaţia transmisă a fost doar aceea că între acel turn şi casa cu numărul 370 a existat un tunel.

 

 

 

 

Transilvania