Beia


         

            Galerie foto

        

Beia (jud. Brașov). Istoria locului poate fi comentată începând de la forma mențiunilor sale documentare. Dacă la 1442, locului i se spune doar Bene (forma maghiară?), în schimb, într-un act de la 1476, scris de către sașii din Sighișoara, forma toponimică este aceea de Meburg. Cele două determinative au funcționat în paralel, administrația românească preluând forma maghiară. Sufixul german trimite însă, în modul cel mai evident, către o cetate. Este adevărat că, mai târziu, la 1504, forma Meepergh, anihilează semnificația, doar că, tot atunci, o construcție fortificată este deja certă. Ulterior, s-a reținut doar varianta care trimite la cetate, nu la un deal.

Pe la finele secolului al XV-lea ori în primele decenii ale secolului următor, corul bisericii parohiale a primit un coridor exterior, sprijinit pe arce coborâte la vechile contraforturi, unde s-au amenajat guri verticale de tragere (mașiculi). Structura lor inițială a fost ulterior modificată, acoperișul fiind mai scund și fără obligatoriul coridor.

Vechea clopotniță, disproporționat de mare față de vechile componente medievale, a fost incisiv modificată, nava primind o dezvoltare mai potrivită unui locaș de cult, dar cu bolți cu penetrații, specifice secolelor XVIII-XIX. Inițial, judecând după relicvele arhitectonice conservate, formele sale avuseseră un accentuat caracter militar, clopotniță jucând probabil un adevărat rol de turn-locuință. Actualmente, noul turn-clopotniță, amplasat mai spre vest, construit în anii 1824-1825, a anihilat și a ascuns rosturile turnului mai vechi.

Curtina cu planimetrie hexagonală neregulată, se dezvoltă pe axa bisericii, de la vest, către est. Este rezultatul unei evoluții mai complicate, care, din păcate, datorită stării de conservare a zidurilor, poate fi doar parțial înțeleasă. Se bănuiește că inițial curtina a dispus de mai multe turnuri, situate aproximativ la extremele planului. Conservate sunt doar două, diametral opuse: cel de nord-vest și cel de sud-est. Ca vechime, primul dintre cele două turnuri poate fi revendicat ca aparținător unui șantier care a utilizat nu numai o planimetrie insolită, hexagonal regulată, dar și guri de tragere în forma de găuri de cheie întoarse, cioplite în blocuri de piatră (sec. XV-XVI). Cel de-al doilea, mult mai simplu, cu planimetrie pătrată, se remarcă prin particularitatea unei cornișe ieșite în rezalit, de tipul celeia întâlnite mai ales în secolul al XVII-lea. Le unește dezvoltarea pe verticală în trei nivele, cu accesele exterioare racordate la nivelul pământului și la vechile drumuri de strajă, la fel ca și ferestrele de tragere potrivite doar pentru arme de foc de calibru mic. O bună parte din structurile de lemn ale turnurile este încă cea veche. Există două date înscrise de turnuri: pe primul 1677, pe cel de-al doilea, 1664, care nu sunt numaidecât anii de construcție, ci, mult mai probabil, al unor reparații sau refaceri importante. Tencuirile au uniformizat în bună parte toate zidăriile, lăsând doar dreptul la observarea că la Beia a predominat folosirea pietrei locale.

Lipsa vechii porți este o altă realitate a ansamblului. Felul cum s-au rezolvat îmbinările unor pânze de curtină din nord ar putea trăda prezența acolo a unei alte soluții, poate chiar un vechi turn. Curtinele mai păstrează contraforturi spre nord-est și un șir de ferestre de tragere spre sud-est. În dreptul celor din urmă, obligatoriile amenajări ale unui drum de strajă au fost anihilate de restaurări care au optat pentru acoperirea simplă a zidurilor cu mici streșini din țigle. La 1900 se menționează o parte a materialelor din vechea fortificație au fost destinate construcției noii școli. Iar în 1909 s-a consemnat prăbușirea unei părți a curtinei de est.

Interiorul incintei păstrează denivelări care pot fi asociate unor vechi case interioare, aparținătoare locuirii din secolele XVI-XVII.

Transilvania