Bucova


            Galerie foto

            Bucova [ Porţile de Fier ale Transilvaniei], jud. Caraş-Severin.

Grup de fortificaţii situat la cumpăna apelor dintre judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, în defileul văii Bistrei. Acum sunt traversate de drumul naţional. Odinioară existase şi o cale ferată, desfiinţată încă în vremea comunismului.

Cartarea lor a fost făcută anterior anilor 80, de către un tehnician topograf, iubitor de istorie. Este foarte evident că lucrările au fost complicate, fără vreun plan anume. Cel mai sigur este vorba despre o acumulare de construcţii din mai multe perioade istorice. Majoritatea au fost lucrări de pământ, odinioară înzestrate cu palisade din lemn.

Cele mai vechi par a fi antice, legate de antica Tapae, loc de derulare a unora dintre cele mai importante lupte dintre daci şi romani.

În Evul Mediu, informaţiile nu privesc direct vreo fortificaţie. Se ştie doar că Porţile de Fier au fost „destupate” pentru circulaţie cândva între sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea. Bătălia de la „Kapu”, dată de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, a fost localizată şi aici. O cercetare arheologică superficială a descoperit şi o clădire de piatră, zisă medievală. Nu a fost publicată.

Abia în informaţii cronicăreşti de la mijlocul secolului al XVII-lea se menţionează folosirea fortificaţiilor din acelaşi loc. De această perioadă istorică se poate conexa fortificaţia de pământ, cu planimetrie stelară, situată la 700 m de şosea, spre sud, pe culmea care supraveghează şi valea paralelă cu cea a Bistrei. Are diametrul exterior de 50 m, iar cel interior este de 30 m. Lucrările de pământ (şanţ şi val) ajung la diferenţe de aproape 4,5 m. Datarea este sprijinită de evenimentele tulburi în care progresele otomanilor erau continui, ca şi de planimetria deja tipică pentru utilizarea artileriei relativ performante.

 

            Bibliografie: Hirstache Tatu, Fortificaţii la Porţile de Fier ale Transilvaniei, în Sargetia, XVI-XVII, 1982-1983, p. 165-169.

 

 

 

Transilvania

Hartă