Caransebeş


 

    Galerie foto

Caran[sebeş] (jud. Caraş-Severin). Iniţial au fost două localităţi distincte, dintre care cea de-a doua (Sebes) având o cetate. Cetate regală menţionată începând din anul 1318. Ca centru al distric­tului a jucat un rol important în toate secolele care au urmat. După anul 1360 este consecvent asociată demnităţii de ban de Severin, în subordinea comitelui de Timiş. În intervalul anilor 1429-1435 a fost cedată cavalerilor teutoni reveniţi în scopul apărării liniei Dunării. După acelaşi moment, soldat cu eşecuri, revine la vechiul său statut. Coborârea datării incintei „după anul 1350” (P. Niedermaier, Städtebau im Mittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebiet (1348-1541). Köln - Weimar - Wien, 2004, p. 71-72), este o simplă ipoteză, fără nici cel mai mic suport.

Localizarea fortificaţiei iniţiale continuă să fie controversată. Engel P. a considerat că sub numele de „Sebes” ar fi vorba despre cetatea de la Turnu Ruieni (Archontológia. I, p. 407-408), dar opinia sa a fost contestată de D. Ţeicu.

Sigiliul oraşului, cunoscut din anul 1503, înfăţişează o poartă flancată cu două turnuri. Există date care afirmă existenţa unui şantier de fortificare iniţial de către generalul Castaldo, în intervalul anilor 1551-1552. Instrucţiuni elaborate atunci se referă la curăţirea spaţiului de vizibilitate din faţa curtinelor, pentru trageri de artilerie. Renovări sunt cunoscute din vremea principelui Gheorghe Rákoczi I (1638). În anul 1658 este cedată turcilor, împreună cu Lugojul şi districtele lor, ca preţ pentru primirea titlului princiar de către Acaţiu Barcsay. Evlia Celebi ne lasă o descriere, în stilul său oriental, cu puţine elemente sigure.

După 1688, localitatea a fost reocupată de către creştini şi s-au elaborat mai multe planuri pentru refacerea cetăţii. Din acelaşi planuri rezultă că proiectele urmau să dezvolte un punct diferit decât acela al vechii fortificaţii, medievale ori premoderne. În 1695 este recucerită de către turci şi demolată de către ei, prin săpare şi explozii. Reparaţiile şi modernizările s-au amânat şi nu s-au încheiat, din cauza luptelor din zonă. Între clauzele Păcii de la Karlowitz (1699) se prevedea şi demolarea cetăţii de la Caransebeş. Clauza a fost pusă în practică până cel târziu în anul 1701. Abia după 1718 s-au reluat vechile planuri de fortificare habsburgice. Toate erau proiecte de fortificare în stil Vauban, care nu au apucat să fie realizate. După anul 1730, s-a renunţat definitiv la proiecte.

Cetatea a dispărut complet şi planul ei iniţial a fost presupus din desene de secol XVII (1688 sau 1692). Ele redau un poligon (cu zece laturi?) incluzând un turn cu bază rectangulară (Die Retirade) la mijlocul unei laturi de nord-vest. Un desen puţin cunoscut, de pe o hartă germană a anului 1567, ne prezintă o posibilă imagine a cetăţii.

Fortificaţia a fost apoi înglobată, cu dispoziţie central-vestică, în ansamblul poligonal alungit al oraşului. Există doar câteva sondaje arheologice care au dat doar peste incinta târzie.

 

Bibliografie: Gh. Sebestyen, O pagină din istoria arhitecturii României. Renaşterea. Bucureşti, 1987, p. 96, fig. 120; L. Groza, Aspecte militare ale Caransebeşului medieval. Lugoj, 1993, p. 11; D. Ţeicu, Banatul mon­tan în Evul Mediu. Timişoara, 1998, p. 212.

 

 

 

Transilvania