Cheresig


          Galerie foto

Cheresig (jud. Bihor). Poziţionată la nord-vest de localitate, riguros lângă fâşia de fronti­eră de stat dintre România şi Ungaria. Cea mai mare parte a incintei este în partea ro­mânească, iar o parte a şanţului (colţul nordic) este în partea maghiară. La suprafaţa solului se disting denivelări aparţinătoare unei incinte uşor trapezoidale (circa 120 x 130 m), cu un­ghiurile orientate către punctele cardinale. În apropierea laturii de nord-vest, există o altă denivelare de o formă oarecum regulată (circa 50 x 35 m), pe care apare şi donjonul cetăţii. Delimitările exterioare sunt date în mod cert de către un fost şanţ şi, probabil, val de pământ ori curtină de piatră. Donjonul este ridicat din cărămidă, pe un pl. hexagonal neregulat (11,70 x 10,30 x 7,40 x 3,30 x 5 x 4,90 m). Grosimea zidurilor este variabilă, atingând la bază 4 m, dar evoluând în piramidă către extrema superioară. Ultimul nivel a fost marcat de o treaptă severă practicată în grosime (în jur de 1 m). Pe înălţimea de 24 m s-au repartizat patru sau cinci ni­vele. Incertitudinea rezultă din aceea că nivelul I sau II este delimitat de cel superior cu o boltă. Restul nivelelor au avut planşee de lemn. Logica funcţionării clădirii este pusă în dificultate de o serie de spărturi care au apărut în timp. Se pare că intrarea s-a instalat la nivelul II. De la ea, parţial în grosimea zidurilor, urca o scară în trepte (19?). Ea conducea nu numai la etajul superior, dar şi la o altă uşă exterioară, închisă semicircular, care dădea probabil către un balcon exterior. Urm. scară (18 trepte?), conducea la ultimul nivel. Sunt mai multe deschideri, dintre care cele de la parter (pe est şi nord-est) par să fi fost sparte ulterior. Pe sud există deschideri mari, care pot trăda prezenţa unor uşi la etajele I, III şi IV. Dacă cea mai joasă ar putea să fi fost chiar intrarea propriu-zisă, celelalte au comunicat cu balcoane ori galerii exte­rioare de lemn. Dintre ferestre, cele mai multe au fost astupate în cursul timpului. Etajul intrării are doar o mică ambrazură dreptunghiulară. La nivelul urm. întâlnim deja o deschi­dere cu nişe de şedere. În sfârşit, ultimul etaj posedă mai multe deschideri mari (latura de est are chiar două), toate cu închideri semicirculare. Amprentele unor şiruri de bârne, ca şi di­mensiunea unor deschideri, trădează posibilitatea existenţei unei galerii exterioare în veci­nătatea extremităţii de sus. Coronamentul are urme care par să sugereze un crenelaj neregulat. Un desen din timpul primului război mondial marchează, imediat lângă latura de est, la nivelul solului, o construcţie circulară (Ř aprox. 4 m), pe care am presupune-o drept vechea cisternă. Urma unei acoperiş în şarpantă, al unei clădiri adosate (palat?), se distinge şi pe paramentul sudic, între etajele I (II?) şi II (III?) ale donjonului. Alte ruine se mai observă la suprafaţa solului, la est şi sud de turn.

La 1289, când este prima dată prinsă într-un doc., aparţine lui Beke din familia Borsa. Apoi, în 1317, este în mâini regale. Sfârşitul administraţiei regale survine în anul 1390, prin donarea cetăţii către Ştefan Losonczi; ulterior, în 1396, familiei Csáki (Engel P., Archontológia. I, p. 349).

 

Transilvania

Hartă