Mălăiești
Mălăiești (jud. Hunedoara). O regăsim între valea omonimă și Valea Domnească, la extremitatea sudică a satului. Pe o mică culme, abruptă către vest, a fost construit inițial un turn-donjon cu bază rectangulară (7,20 x 7,20 x 7,25 x 7,30 m, cu grosimea la bază de 1,90 m, iar apoi, la fiecare etaj grosimea a fost restrânsă până la 1,30 m). Cei 11 m înălțime au fost separați în trei nivele, cu planșee din scândură pe câte cinci bârne plantate la fiecare etaj, în opoziție cu cele anterioare. Parterul a fost orb. Intrarea a funcționat la etajul II, pe latura dinspre vest (2,35 x 1,40 m), cu platformă ridicătoare și orificii pentru o bârnă de blocare. Ferestre au existat câte una la nivelele II (spre est) ‒ III (spre sud) și trei la ultimul nivel (sud, est, nord). În interior, tencuielile păstrează amprentele unor scări de lemn și a unei sobe de cahle. Zidăria este din piatră de râu și locală, spartă neglijent, împreună cu puține calcare romane. După câte se pare, incinta, de forma unei elipse neregulate, s-a ridicat în jurul turnului numai în cursul sec. al XV-lea. Nu se cunosc cu precizie asocieri cu alte elemente de construcție ori apărare, din perioada dinaintea anului 1400. Cetatea a funcționat, cu amplificări importante, până la în sec. al XVII-lea.
Nu are referințe documentare din epocă, unica atestare provenind de la începutul sec. al XVII-lea. Înălțată pe pământurile cnezilor și nobililor români din familia Sărăcin, de la Sălașu de Sus. Perioada de construcție trebuie să fi fost sincronă cu aceea a cetăților foarte asemănătoare, de la Suseni ‒ Râu de Mori și Răchitova (către sfârșitul sec. al XIV-lea) (V. Eskenasy, Adrian A. Rusu, Cetatea Mălăiești, p. 53-92, cu reconstituire grafică; Adrian A. Rusu, Die Burgen des Hatzeger Distrikts im 15. Jahrhundert, în Castrum Bene, 2, 1990, p. 260).