Moldovenești


             galerie foto

           

Moldovenești (jud. Cluj). Cetate amplasată la capătul unui defileu, dominând accesul către zona auriferă a văii Arieșului, cu circa 200 m. Deținea axe de circa 190 x 110 m, apărate de pante prăpăstioase către râu și spre sud. La sud-vest platoul este conexat de o șa, de restul geologic din care s-a delimitat.

A posedat o curtină oval-neregulată, ridicată în cel puțin două etape, dacă excludem ideea complementarității unor valuri de pământ, cu curtine din piatră. Mircea Rusu amintește despre nu mai puțin de trei faze ale valurilor și șanțurilor, inclusiv cu folosirea tehnicii de casetare prin bârne îngropate. Nu posedăm nici un fel de izvoare arheologice pentru aceste afirmații.

Zidurile într-o tehnică destul de primitivă, cu lățimi de trei-patru metri, ce nu i-ar fi permis decât elevații combinate cu palisade din lemn. S-au folosit totuși blocuri fasonate, din care mai multe au fost măsurate la dimensiunile 0,80 x 0,30 x 0,30 m. Mortarul slab ori insuficient de bine cunoscut, a condus la asemenea soluții. S-a admis de asemenea că existaseră paramente, prinse cu tiranți în blocuri (de unde suspiciunea că asemenea pietre ar fi fost de origine dacică, spoliate la cetatea medievală). Interiorul, era format dintr-un emplecton slab, din pământ și piatră.

Spre sud a fost bănuită existența unui turn, pentru că acolo au fost văzute mai multe ziduri paralele.

Suprafața a fost parțial ocupată de către locuințe sau utilități gospodărești, care au lăsat în urmă o ceramică arpadiană tipică.

Datarea a fost pusă în relație cu un cimitir aflat la poalele cetății, conținând monede din intervalul de domnie al regilor Ștefan I – Bela al II-lea (sec. XI - mijloc de sec. XII).

Din punct de vedere strict istoric, un act de la 1291, care nu este altceva decât inventarul scaunului Arieș, concedat secuilor, menționează localitatea sub numele de „Turdavar”. De acolo s-a tras concluzia că se face trimitere la părăsitul centrul al comitatului Turda. Actele de mai târziu (1332, 1394, 1436) leagă mereu satul de cetatea scoasă din uz, sub numele de „Satul cetății” (Várfalva, lb. magh.). Ultimul document, aparținător secolului al XV-lea, vine cu specificație revelatoare Turdavar alias Varfalva vocata.

Din secolul al XIII-lea, ruinarea și spolierea cetății a fost un proces continuu. O primă generație de pietre au ajuns în zidurile bisericii parohiale locale. Zidurile care mai erau vizibile în secolul al XIX-lea, au fost lichidate odată trecerea ediliței rurale la arhitectura de zid. Informații se referă la „sute” ori „mii” de pietre împrăștiate în sat. Concomitent, dealul a fost acoperit de parcelări și agricultură intravilană.

 

Bibliografie: K. Horedt, Cea mai veche cetate feudală din Transilvania. Cetatea Turda de la Moldovenești, în vol. Contribuții la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII. București, 1958, p. 132-145; Ferenczi I., Torda váráról, în vol. Emlékkönyv Jakó Zsigmond születésének nyolcvanadik évfordulójára. Kolozsvár, 1996, p. 187-207.

 


 

Galerie foto

Biserica fortificată

 

 

 

 

 

 

 

 

Transilvania