Pelişor


      

       Galerie foto

      Pelişor (jud. Sibiu). Fortificaţie din jurul bisericii evanghelice. A profitat din plin de poziţia naturală, care-i asigura pante accentuate pe laturile de est, nord şi, parţial, sud.

        Cutina exterioară, principală, urmează axul bisericii, transformându-se în poligon spre est. Cea de-a doua curtină, dezvoltată între turnurile de colţ din vest, în zona mai vulnerabilă a complexului, era mult mai mică. În contrast cu celelalte sectoare ale curtinelor, deţine o zestre de guri de tragere succesive, cu nişe exterioare, care formează un nivel de apărare supraetajat peste o linie de fante de tragere înguste. Elementele drumurilor de strajă interioare au fost eliminate drastic. Sectorul de sud este la un pas de prăbuşire, fiind susţinut de bârne de sprijin. Alte sectoare sunt imposibil de văzut şi analizat datorită ofensivei iederii. Materialul de construcţie predominant este cărămida.

        Cele patru turnuri sunt orientate aproximativ după punctele cardinale. Spre sud există două. Turnul de sud-est serveşte şi drept turn de poartă. Este cel mai înalt dintre toate, cu cinci nivele. Contraforturile perpendiculare pe fronton au sugerat prezenţa posibilă a unei herse culisante de şanţuri astăzi invizibile. Detaliul trebuie verificat înainte de a-l accepta. Galeria de lemn de la coronament are doar scheletul din materialul menţionat, parapetele fiind altfel din zidărie de cărămidă. Turnul de sud-vest are două deschideri de tragere dispuse separat pe nivele. Cele inferioare sunt în formă de gaură de cheie întoarsă, în timp ce la etajul superior ne aflăm din nou în faţa formei maşiculilor de la curtina exterioară, de vest. Acoperişul său a fost pierdut, accentuându-i degradarea.

        O altă soluţie a fost adoptată în dreptul turnului de nord-vest. Iniţial cu acoperiş în pupitru, astăzi şi el distrus, împreună cu zidul dinspre curtină, a avut cel puţin la interior o amenajare a pereţilor cu bârne din lemn, la etajul superior. Cel mai mic dintre turnuri este cel apropiat extremei axei bisericii, la est.

        O particularitate demnă de semnalat este uşa de sub turnul de poartă din sud-est, întărită la exterior cu benzi de metal şi o cuirasă tăiată pe axa pieptului.

        Nu avem date de construcţie ori de istorie militară consemnate în dreptul acestui monument.

 

 

 

Transilvania