Rimetea
Rimetea (Trăscău, jud. Alba). Situată pe o înălțime stâncoasă cu numele de Várszikla (= Stânca cetății, lb. magh.) sau Szekelykő (= Piatra Secuiului, lb. magh.) (1.1128 m), la circa 2 km spre est de sat. În sec. al XIX-lea au fost văzute acolo ruina unui turn și un zid, care au dispărut între timp. Singurele planuri și desene cunoscute (1871) înfățișează un turn cu baza circulară (Ø = aproximativ 40 pași, grosimea 10 pași), cu un singur fragment mai înalt (circa 4 m, căzut la scurtă vreme după vizitare), de la care porneau, spre sud-est (120 pași) și sud-vest (120 pași, dar, inițial, probabil nu mai lung de 160 pași) două curtine scurte (nu mai înalte de 3-4 picioare) care apărau un mic platou situat către sud. Mai nou, ruinele au fost descrise sub forma unei val cu piatră, de circa 150 m lungime, care taie un capăt de platou din partea nordică a masivului Piatra Secuiului. S-au înregistrat urme de locuire interioară din sec. XIII-XIV.
Ridicată de familia nobiliară a comitelui Eheleus Thorotzkói, cândva în a doua jumătate a sec. al XIII-lea (anterior invaziei tătare din 1285). În anul 1291 era amintită ca fiind comună cu secuii. Apoi a fost cedată de nobili secuilor din scaunul Arieșului. După acest moment cetatea nu mai posedă nici un fel de menționări documentare. A fost abandonată la o dată imprecizabilă.
Bibliografie: Orbán B., A Székelyföld leirása történelmi, régészeti, természetrajzi s népismei szemponzból. Pest, V, p. 191-192; Engel P., Feld I., în Korai magyar történeti lexikon (9-14. század). Főszerk. Kristó Gy. Szerk. Engel P., Makk F. Budapest, 1994, p. 681; R. Lupescu, Istoricul cetății de la Colțești (jud. Alba), în Acta Musei Napocensis, 32/II, 1996, p. 490-491; H. Ciugudean, în Apulum, 17, 1979, p. 75; Repertoriul arheologic al județului Alba, Alba Iulia, 1995, p. 156; Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatică. Fortificații și cetăți din Transilvania și teritoriile învecinate (sec. XIII-XIV). Cluj-Napoca, 2005, p. 530.