Sânpetru


 

    Galerie foto

            Sânpetru (jud. Braşov). Ansamblu monumental clădit în jurul bisericii luterane (odinioară medievală, actualmente complet refăcută la finele secolului al XVIII-lea), din centrul localităţii.

Dispune de două incinte, la care se adaugă o a treia, parţială, la nord şi est.

Cea mai importantă este incinta cea mai apropiată de biserică. A avut un contur neregulat, aproximativ eliptic spre est şi poligonal spre vest. Pe paramentele curtinei, spre nord-est şi est se distinge prima fază de construcţie, pe care se conturează, cu destulă uşurinţă, creneluri şi merloane, ulterior supraînălţate. Ele se datează în intervalul secolelor XIV-XV. Din aceeaşi perioadă istorică datează şi capela din nord, integrată unui turn de curtină. Picturile ei superbe, pot fi încă admirate, chiar dacă restaurarea lor nu este încheiată. Ancadramente gotice demolate au fost reutilizate în turnurile de flancare ale primei curtine. Cele mai vizibile sunt în apropierea nivelului pământului, la colţul de nord-est al turnului de est. Ele ar putea proveni şi dintr-un ansamblu civil, care este astăzi ascuns în haine de refaceri, la sudul aceleiaşi curtine.

Turnurile curtinei principale sunt în număr de cinci. Majoritatea sunt rectangulare, cel mai mare ca suprafaţă fiind cel de est. Singurul cu plan pentagonal este la vest. Are o dată înscrisă pe el (1676), care ar putea proveni însă de la refacerea sa, nu de la anul construcţiei, care ar putea fi cu un secol mai devreme. Datele de funcţionare a porţii de acces s-au pierdut. Probabil a fost situată tot înspre sud, dacă nu cumva a existat un alt acces, cu turn, în colţul de sud-vest al curtinei, astăzi complet modificat.

A doua incintă prezintă linii drepte de curtină, care descriu un pentagon, dezvoltat pe toate direcţiile, cu excepţia laturii de vest, unde dispare prin racord cu prima curtină. Pe colţurile de sud şi sud-est există turnuri rectangulare scunde, libere spre interior. Este posibil ca tot rostul unui turn să-l fi deţinut şi ruina clădirii care se află la est.

În sfârşit, curtina a treia, se străduieşte să urmeze aproape paralel laturile de sud-vest, sud-est şi est ale curtinei a doua. Spre nord ea se lărgeşte mult, închizându-se într-un unghi drept. Nu dispune de elemente de flancare.

În jurul primei curtine, adosate zidului, se găsesc fostele locuinţe ale locuitorilor saşi, dotate cu uşi de lemn, ferestre renascentiste, cu ancadramente mici, din lemn, urme de împletituri, iar la interior cu câteva coşuri de la sobe demontate. Ca şi la alte ansambluri asemănătoare, locuinţele şi-au degradat funcţia târziu, devenind simple depozite, după ce sătenii au reocupat vatra satului, la exterior (sec. XVIII). Curtinele următoare au putut oferii adăpost vitelor sătenilor. Deşi importantă, sursa de apă a fortificaţiei nu se cunoaşte cu certitudine.

Istoria documentară a fortificaţiei este foarte săracă şi tardivă. Motivaţiile de fortificare s-au dezvoltat din secolul al XV-lea, datorită invaziilor curente ale turcilor ori ale aliaţilor lor din Moldova şi Ţara Românească. Se ştie doar că a fost încercată în cursul secolului al XVII-lea, de cetele turco-tătare care jefuiau principatul.

 


Galerie foto (17.06.2010)

2. Pe dealul Lempeş se află un platou aprox. oval (cu axele de 45 x 25 m), apărat în mod diferit. Spre sud există un val exterior şi două şanţuri; în est, unde era cea mai facilă cale de acces, s-au pregătit suplimentar, alte două şanţuri, iar în nord un şanţ şi un val, spre vest, alte două şanţuri. Către nord, cercetarea a întâlnit o amenajare care ar putea să fi fost, la origine, baza unei incinte de piatră. În apropierea limitei de sud a platoului este semnalată o albiere poligonală, care ar fi putut fi o cis­ternă. Pavaje cu pietre de mărime mică şi mijlocie, s-au alăturat unor construcţii de lemn, rămase necunoscute. Printre fragmentele ceramice se identifică o cahlă-pahar şi un disc decorativ, care aparţin, cel mai devreme, sfârşitului de sec. XIII. Cercetări arheologice parţiale, din deceniul 7 al sec. XX (Alexandrina D. Alexandrescu, I. Pop, M. Marcu, Raport asupra săpături­lor de la Hărman, jud. Braşov (1961-1970), în Materiale, 10, 1973, p. 231-258; Rep. Braşov, p. 77-78; www.varak.hu – Szenpéter). Materialul ceramic ne îngăduie să apreciem că datările aparţin îndeosebi sec. XIII.

Prin felul în care este amplasată, este foarte greu de judecat cărei stăpâniri medievale i-a aparţinut. Localitatea apare împreună cu Sânpetru, în anul 1240, pe un pământ regal, cu biserici puse sub ascultarea cistercienilor. Fortificaţia nu pare să fi funcţionat încă atunci. Numele maghiar al Hărmanului (Hermány), pare să indice o pos. grevială (Hermann).

 

Transilvania