Teliu


 

    Galerie foto

           

Teliu (Cruceburg, jud. Braşov). Amplasată în estul localităţii, la confluenţa dintre pâra­iele cetăţii şi al Nyen-ului. Primul pârâu despărţea două culmi pe care se vedeau două fortificaţii. Cea mai mare se situa la est, cu dispunere axială nord-vest – sud-est. În nord şi nord-est a fost apărată de două şanţuri şi un val. A avut două incinte, despărţite de un şanţ. Incinta de nord (de pământ?) avea Ř de 25-35 m. În sud a existat o incintă semiovală, cu perimetrul de 60 m, protejată de un zid de piatră, cu mortar. În partea de nord se mai scrie despre existenţa unui turn. A fost socotită şi ca o cetate dacică. Pe acealaltă parte, vestică, a pârâului, se aflau alte două incinte mai mici, aprox. cu aceeaşi planimetrie. Diferite construc­ţii au fost semnalate în sud şi nord (turn?). Zidurile de piatră văzute în sec. al XIX-lea nu au fost confirmate de investigaţia din timpul celui de-al doilea război mondial. După acel mo­ment locul a fost distrus de o carieră de piatră (Orbán B., Székelyföld. VI, p. 64-65 foto 1; W. Horwath, în Mitteilungen des Burzenländer Museums, 5, 1944, p. 37-38; Alexandrina D. Alexandrescu, în Cumidava, 7, 1975, p. 50-51; G. Bakó, G. Nussbächer, în Karpathen Rundschau, 30 iul. 1976, p. 6; Idem, Aus Urkunden und Chroniken. Bukarest, 1981, p. 25-27; P. Binder, A bodolai (Béldi) uradalom története (Bodola, Keresztvár vagy Nyén, Márkos és Bodzafolduló). Săcele, 1994, p. 50-51).

Astfel scriam despre fortificaţiile de la Teliu în urmă cu ceva vreme. Între timp, locurile au mai fost călcate şi privite de ochi proaspeţi. După o vizită personală, efectuată în iulie 2012 trebuie să-mi schimb opiniile. Primul îndreptar trebuie făcut pentru gradul de distrugere sugerat în vechea istoriografie. Cariera de piatră, care a existat într-adevăr, nu avea cum să distrugă ceva din cetatea mare. Ea a folosit doar o extensiune geologică destul de restrânsă, limitată de existenţa râului.

 Pe suprafaţa cetăţii „mari” am descoperit urmele unei foarte serioase activităţi arheologice. Există un grup de secţiuni care taie valurile şi şanţurile, dimpreună cu unele suprafeţe interioare (fig. 2). Ea nu se putea împlini într-un timp mai scurt de 2-3 săptămâni. În urma unor căutări, am ajuns la concluzia că şantierul a căzut în responsabilitatea arheologilor Alexandrian D. Alexandrescu şi Ioan I. Pop[1]. El s-ar fi derulat în principal în anul 1963, cu o revenire mică în anul 1974.

Materialele publicate sunt atât de subţiri, încât nu se poate decât afirma că pe loc ar fi existat urme de locuire din perioadele culturilor Schneckenberg, Wietenberg, dacică şi medievală. Urmele descoperite indică, în afara denivelărilor proprii unor valuri şi şanţuri, elemente care pot fi puse pe seama unor palisade din lemn, dar şi posibile fundaţii din piatră seacă, pentru locuinţe de suprafaţă. Autorii au clasat-o cu mare rapiditate în dreptul cetăţilor dacice, cu toate că, după cum o afirmă: „Această cetăţuie cu greu se poate asemui cu altele situate mai aproape sau departe”[2].

Pe de altă parte, în dreptul perioadei de lucru, veche de jumătate de secol, cunoaşterea tehnicilor de construcţie şi a materialelor medievale era întru-totul empirică, încât, chiar dacă s-ar fi găsit ceva mic şi puţin, nu ar fi avut relevanţă pentru descoperitor. Oricum, materialele medievale există (foto 3), lucru care dovedeşte că, chiar dacă ar fi fost construită de către daci, locul a fost populat şi de către medievali. În această direcţie nu ar fi absolut nici un fel de surpriză, pentru că suprapuneri de cetăţi dacice, prin altele medievale sunt numeroase. Nu de mult listasem obiectivele de la Albeşti, Ardan, Ardeu, Băniţa, Bixad, Breaza, Căpâlna, Ciceu-Ciuc, Cladova (?), Coronini, Cucuiş, Cugir, Deva (?), Divici, Ghindari, Hunedoara, Jigodin II, Marca, Mereşti, Odorhei, Piatra Craivii − Craiva, Piatra Roşie, Racu II (Pogányvár), Râşnov, Săcel (?), Şimleu Silvaniei, Şoimoş[3].

Dacă Alexandrina Alexandrescu şi Ioan I. Pop au săpat Cruceburgul real, nu ar fi fost în măsură să afle materiale abundente, pentru că, cetatea trebuie să fi fost de lemn şi urmele din ea se reduceau la resturile a circa două decenii de existenţă.  


 

[1] Alexandrina D. Alexandrescu, Ioan I. Pop, Cetăţuia dacică de la Teliu (jud. Braşov), în Cumidava, 14, 1989, p. 10-40.

[2] Ibidem, p. 15.

[3] Adrian A. Rusu, Castelarea carpatică. 

 

Transilvania