Turnu Ruieni


Galerie foto

Turnu Ruieni (jud. Caraş-Severin). Cetate de pe dealul Stârminiţa (420 m), aproape de valea Sebeşului. Donjon cu bază rectangulară (10,8 x 11,4 m, gr = 3 m), sprijinit de contra­forturi cu câte trei retrageri de grosime, pe verticală, dispuse median pe colţuri. Colţul sudic este prăbuşit. Înălţimea conservată este de 12,2 m. Coronamentul crenelat, dacă a existat, a dispărut şi el. Interiorul a fost împărţit în patru nivele, fiecare marcat prin retragerea zidăriei cu 0,40 m până la gr finală de 1,80 m, şi planşee de lemn. Grinzile ultimului nivel străpun­geau zidăria, spre exterior, în aşa fel încât lasă posibilă presupunerea existenţei unei galerii exterioare. Intrarea se făcea prin sud-vest, la nivelul II, la 7,5 m de sol. S-a păstrat urma unei singure ambrazuri, modificate, în nord-est. Materialul de construcţie a fost piatra de râu, calcarele (unele spoliate din ruine romane), şisturi, gresii, granituri, utilizate mai ales cu rost de colţare, la care se mai adaugă tiranţi de lemn în grosimea pereţilor. În jurul turnului a fost săpat, până la stânca nativă, un şanţ inelar (cu raza aproximată la 20 m), iar pământul său a compus un val exterior. Datarea construcţiei, către mijlocul sec. al XIV-lea, este dovedită de o monedă bătută de Carol Robert, descoperită pe nivelul de călcare din apropierea turnului. Multă ceramică, din aceeaşi epocă, a fost lăsată în urma sondajului arheologic practicat de Şt. Matei (nepublicat) (1975, continuat de R. Petrovski) (N. Săcară, Donjonul de la Turnu Ruieni, în Banatica, 3, 1975, p. 303-307; Şt. Matei, Aspecte, p. 108-109; Engel P., Archontológia. I, p. 407).

Prima menţiune documentară este doar din anul 1467 (turris lapidea), fără un nume sau o localizare precisă. O serie de speculaţii s-au făcut în legătură cu stăpânii săi din sec. al XIV-lea şi numele purtat atunci. Cea mai plauzibilă este ipoteza ridicării sale de către strămoşii familiei cneziale Mâtnic, la mijlocul ori în a doua jumătate a sec. al XIV-lea.

 

 

 

Transilvania