Viscri


 

         Update (02.04.2010)

         Galerie foto

         Viscri (jud. Braşov). Ar fi vorba despre componente primitive, incluse în actualul ansamblu al bisericii fortificate. Donjon şi capelă aflată în imediată apropiere, către est, ambele înconju­rate de un zid de incintă, din cursul sec. al XIII-lea. Din incinta veche s-au conservat părţi din sud, est şi nord. A fost construită din piatră de râu şi de nisip. Din donjon nu mai avem decât fun­daţiile şi componente din elevaţie, peste care s-a ridicat, la mijlocul sec. al XVII-lea, o clopotniţă nouă. Unele inf. susţin însă că acelaşi turn ar păstra elemente vechi (parterul boltit, etajul I, cu un ancadrament ro­manic, o scară în grosimea zidului). Cercetare arheologică din anii `70 (Mariana Dumitrache, Archäologische und baugeschichtliche Forschungen in der Repser Gegend, în FVL, 21, nr. 2, 1978, p. 35-53; Eadem, Evoluţia cetăţii ţărăneşti de la Viscri, jud. Braşov, în lumina cercetărilor arheolo­gice şi de arhitectură, în CA, 4, 1981, p. 253-285; H. Fabini, Atlas, p. 143).

Fortificaţie grevială, aparţinătoare, cu probabilitate, familiei lui miles saxones Ioan Latinul (donaţie regală din anul 1231). Ar fi de crezut că unul dintre fiii aceluia (Corrad sau Daniel) va începe construcţia de lângă capelă (satul se numea deja Alba Ecclesia). În sec. al XIV-lea, pos. greviale par să fi fost preluate de către comunitatea săsească din scaunul Rupea.

La nucleul romanic iniţial s-au adăugat treptat alte elemente de fortificare, nu foarte bine cronologizate. O alocaţie venită de la Sibiu, la 1494, a fost bănuită ca fiind legată de începuturile fortificărilor. Unei perioade intermediare pare să-i aparţină turnul de poartă din sud-est. Batanţii săi de lemn au fost întăriţi cu benzi de fier dispuse pe şiruri relativ regulate. Ei îşi datorează mişcarea unor capete de bârne care rotesc în lăcaşuri de bârne transversale. La fel s-a procedat şi cu poarta pietonală alăturată, cu deosebirea că benzile de fier sunt acolo verticale. S-a născut apoi o nouă centură de fortificaţii. Curtina, refăcută, s-a acomodat formei alungite a bisericii şi turnului din vest, combinând curburi cu sectoare drepte. Înspre est, s-au montat mai multe contraforturi. Se păstrează puţine elemente de la coronament şi câteva orificii de asigurare a drenurilor.

Două turnuri cu planimetrie dreptunghiulară accentuată s-au amplasat în exteriorul curtinei, la est şi sud. În celelalte puncte cardinale, au apărut alte turnuri: la nord unul uşor trapezoidal, în vest, cel mai mic şi cel mai apropiat de forma unui pătrat. Toate au galerii de lemn sprijinite pe console la fel. Orificiile lor de tragere, foarte uniforme, aparţin tipurilor de fante transversale, potrivite doar pentru arme de calibru mediu şi mic. Lucrările s-au derulat în preajma mijlocului secolului al XVII-lea (1630, 163[.], 1647). Inscripţiile latine de construcţie, bogate, dezvăluie numele de meşteri (Johann Hartmann din Lovnic, David Zanko şi Stephan Schuller din Ungra).

Galeriile de tragere adăposteau la nivelul solului locuinţele sătenilor. Astăzi aspectul lor s-a pervertit prin acoperişuri oblice şi uniforme, coborâte de la fosta linie a acoperişurilor, de la nivelul 2, la nivelul maxim al parterului.

Un zid scund, compus din segmente rectilinii, formează o curtină exterioară. După unele opinii el ar fi apărut doar în secolul al XVIII-lea.

Biserica gotică a dobândit coridoare de tragere sub cornişa acoperişului, pe ambele componente majore (altar şi navă). Acelaşi element, la navă, se sprijină pe arce care urcă din vechile contraforturi. Nava a fost unită cu vechiul donjon, care, la rândul său, a fost supraînălţat până la cinci nivele. Şi turnul posedă o galerie de coronament, din lemn. Al şaselea nivel de turn este deja în acoperiş, fiind dotat cu găuri de tragere.

Numeroase reparaţii şi restaurări cunoscute (1715, 1717, 1743, 1845, 1930, 1970-1971, 2003-) au atacat unele sectoare de ansamblu, fără să le cunoaştem documentaţiile. Din anul 1999, ansamblul este protejat de o calificare a UNESCO.

 

 

 

 

Transilvania