Vitalie Josanu, Reflecții istorice privitoare la Cetatea Neamțului. Pagini de istorie medievală. Piatra Neamț,

Edit. Crigarux, 2009, 180 p.


 

Moldova are cetăți medievale. În anii din urmă au apărut mai mult sinteze (Mariana Șlapac, Dan Floareș), decât monografii. Acum avem în față un volum despre cetatea Neamțului.

Păcat că pagina de titlu a optat pentru un titlu mai descriptiv de conținut, decât cel de pe copertă. Contradicția se rezolvă în favoarea primei forme, recunoscută de meșterii specialiști ai bibliotecilor.

Autorul a avut antecedente serioase de care trebuia să țină seama (Radu Popa, Gavril Luca, Gheorghe Dumitroia). A făcut-o parțial, supunându-se unei „legi de informare” bibliografică (= accidentul de acces la texte) care nu este acceptată în nicio istoriografie matură. Este păcat că nu a văzut, nici nu a putut să se raporteze la un text recent care așeza construcția cetăților din principatul mușatin în contextul carpatic (Adrian Andrei Rusu). Aceasta face ca să așteptăm în viitor un astfel de demers, fie din partea celor doi autori, „neîntâlniți”, fie din partea unei a treia persoane. În aceste rânduri, nu vom face noi acest lucru. Comparația va fi făcută, desigur, doar pentru perioada secolului al XIV-lea.

Introducerea urmărește scrisul despre Neamț. Este deplin corect a se face remarca potrivit căreia autorii care nu sunt medieviști nu ar trebui să-și supraliciteze specializarea diferită în și prin texte castelologice. Nici atitudinea față de alte pagini nu este una pasivă, ci de opinie critică. Ceea ce este, în opinia noastră, foarte bine. Tot aici se reia disputa la numele fortificației. Nu iese nimic nou, anunță chiar din titlu, însuși semnatarul. Dar, oricum s-ar învârti lucrurile, cetatea nu a fost numită după vreun leah ori osman, ci după un … neamț!

Deși numite Secvențe, paginile de istorie documentară sunt, probabil, complete. Mai departe se scrie despre „fortul rectangular”. De ce un asemenea termen de istorie militară modernă? Poate numai pentru culoare sau originalitate. După inovațiile terminologice ale Marianei Șlapac, chiar nu mai aveam nevoie de alte tendințe. În rest, observațiile se aglomerează tot în jurul obsedantei planimetrii patrulatere. Păcat că buna orientare de pe net a autorului nu l-a edificat în legătură cu capcana oferită de analogia cu planul cetății de la Tabla Buții (cetatea de sec. XVI-XVII). Discuția despre aprovizionarea cu apă era foarte necesară. Altfel, viața din cetate ar fi fost prea idilică pentru vreun adevărat consumator de istorie de monumente.

Tentația întregirii unui text prea arid prin descrieri de ziduri, îl conduce pe autor către analize de tehnici militare medievale. Ediția Dumitriu-Snagov a manuscrisului Sanctinus Ducensis este doar un accident de publicare în istoriografia românească. El face parte dintr-o întreagă serie de manuscrise similare, care nu prea aveau ca țintă medii românești medievale. Artileria este o marotă bine dezvoltată. Avem bănuiala că nu s-a mai scris astfel despre ea, în alte texte românești recente. Avem doar o mică observație, relativă la ilustrația paginii 107. Ceea ce s-a dat drept „vas folosit la prepararea prafului de pușcă”, seamănă prea mult cu un ciur de lut, de utilitate comună, încât să nu fim foarte circumspecți cu utilitatea imaginată de către Vitalie Josanu.

Mai departe, au fost prezentate componentele arhitectonice. Paraclisul (capela) este și aici recuperată, socotindu-se pe drept cuvânt drept o componentă obligatorie.

Foarte pe scurt sunt pomenite construcții auxiliare cetății. Sincer, noi așteptam un număr de pagini, cât de puține, despre „mărunțișuri” din cetate (cahle, oale de bucătărie, fiare de toate soiurile etc.).

Printre Concluzii regăsim reafirmate ideile de rost complex al oricărei cetăți, despre atitudini contrare vorbelor care privesc patrimoniul istoric, național pe deasupra.

Lista pârcălabilor de Neamț, câteva imagini fotografice (suferind din cauza calității hârtiei), o bibliografie și lista celorlalte lucrări ale autorului, finalizează cartea.

 

Mirela Strătulescu, Albert Mártonfavi[1]


 

[1] Autorii datorează mulțuiri d-lui Adrian Andrei Rusu pentru amabilitatea de a le pune la dispoziție volumul și pentru îndemnul de a redacta aceste rânduri.

 

Back