Liviu Stoica, Gheorghe Stoica, Gabriela Popa, Castele şi cetăţi din Transilvania: judeţul Braşov. Bucureşti, 2011, 76 p.

        După alte două „cărţulii”, dedicate cetăţilor din judeţele Cluj şi Alba, autorii au pus ochii pe cele din judeţul Braşov. Nu chiar: cetatea Tabla Buţii este sigur, în judeţul Prahova.

        De la început, există câteva contradicţii de realizare: ambiţia sumarului este disproporţionată la mărimea volumului, ţintele sunt amestecate. Astfel noţiunea de „castel” a ajuns adesea un „conac”, unde vom căuta degeaba vreo relicvă de fortificaţie. Iar dacă ni se mai spune că o ţintă predilectă ar fi fost „reşedinţele nobiliare” (p. 4), atunci nu se justifică prezenţa unor cetăţi.

        Ambiţia aparentă a cetăţilor din toate timpurile, din care doar cele dacice, nu şi cele romane, au loc, este iarăşi o neizbândă, cu atât mai mult cu cât cetatea antică este una singură. A invita apoi la drumeţie la Braşov – Şprenghi, în dreptul unui crater uriaş, fără absolut nimic, este nejustificat. Cetatea merita, cel mult, menţionată drept pierdută. Cimitirul de la Ungra, pe post de veche fortificaţie, este nesatisfăcător. Nici la Hălmeag nu mai este nici urmă de fortificaţie, totul fiind demolat din jurul bisericii parohiale!

        Este foarte discutabil a denumi ruina de la Apaţa „medievală”, când o descrii ca fiind rudă cu monumente renascentiste (p. 27). La fel de discutabil ar fi calificativul pentru fortificaţii care au traversat Evul Mediu, până în modernitate. Tot aşa, Branul nu poate fi tot „cetate”, ca şi văluririle de pământ de la Hărman – Lempeş.

        Doar două obiective s-au ales cu mai mult decât o pagină de descriere: Braşovul (nu „cetatea” pur şi simplu, ci „oraşul fortificat”) şi Feldioara (declasată nejustificat, de la castel, la o simplă cetate).

        Nu ştim de ce nu a existat nici un fel de ordine alfabetică a monumentelor.

        Ilustraţia a ajuns toată în forma unor gravuri; desuet şi nepotrivit de doreşti să convingi pe cineva să se suie pe vreo cetate, după o impresie artistică rezumativă.

        Sunt pur şi simplu „aruncate” la urmă „Legende”. Unele, nici măcar nu sunt, ci doar par a fi adevăruri istorice prost recepţionate şi transmise; cele mai multe nu au a face cu vreo cetate. Deci, o altă stângăcie.

        La final, „Glosarul de termeni”, aduce de toate, despre care nu s-a pomenit (cahlă), nu are nici un fel de relaţie cu subiectul (cistercian, convent, dietă, junii Braşovului). Lista se dezvoltă ambiţios până la jumătatea alfabetului, după care se rupe brusc, probabil la umplerea paginaţiei care a fost destinată capitolaşului.

        Păcat. Nu aşa vom aduce laudă şi fani pentru cetăţi.

        Dacă ambiţia urmăririi judeţelor va continua, problemele de realizare ale autorilor vor sporii. Vor trebui a da faţă cu bibliografia provincială de altă limbă decât românească, pe care, se pare, nu o frecventează.

 Adrian Andrei Rusu