Turnul-bucătărie de la Racoș (jud. Brașov)

 


 

Ca o componentă arhitectonică anume din întregul unei cetăți, bucătăria s-a detașat tardiv. La începuturile lor, cetățile au dispus de încăperi modeste, situate în vecinătatea ori în interiorul palatelor.

Abia din secolul al XV-lea, se poate recunoaște bucătăria în interiorul unui complex fortificat. Dacă, de pildă, castelul de la Hunedoara nu mai dispune de nici un fel de detaliu care să facă remarcată bucătăria, în schimb la Șoimoș (jud. Arad), spațiul ei a fost surprins încă la sfârșitul secolului al XIX-lea, de studenții budapestani care au relevat ruinele. Între timp, coșul care prelungea bolta încăperii s-a prăbușit și nimic numai trădează existența lui. Doar conturul pereților mai amintește vechea amenajare.

În secolele următoare (XVI-XVII), castelele nobiliare au păstrat tradiția construcțiilor destinate performanțelor culinare, cel puțin prin intermediul urbariilor (registrelor de inventar întocmite la schimbarea stăpânilor ori a administratorilor – castelani sau provizori).

Există în arhitectura militară a Transilvaniei un exemplu foarte puțin cunoscut, care conservă o bucătărie monumentală. Ea este însă ascunsă privirilor, fie pentru că este greu de pătruns în ansamblul care o păstrează, fie pentru că nu se înțelege ce ar fi fost acolo.

În turnul de sud-vest (fig. 1) al ansamblului de la Racoș, a fost proiectat și instalat elementul arhitectonic despre care facem știre. La parter, în nișe cu arcade ușor reliefate (fig. 2), s-au instalat odinioară seriile de vetre, plite și cuptoare, alături de rafturile cu veselă, scule de tăiat și mestecat, mirodenii ori alimente de pus în meniuri (vezi fig. 3, sursa http://www.godecookery.com/afeast/kitchens/kitchens.html ).

Întreaga fumăraie și toate mirosurile de fripturi ori prăjituri era condusă către bolta înaltă (fig. 4). Negreala de acolo vorbește de la sine: s-a muncit nu glumă pentru stomacurile stăpânilor și ale oaspeților lor, spre ciuda și invidia secuilor aflați prin satele vecine.

Exact pe mijlocul bolții, un horn se înalță semeț. La exterior, nervuri de cărămidă (fig. 5, 6) îi trădează parte din soluțiile de clădire.

Castelul de la Racoș, ca multe alte obiective, a înghețat neterminat. Mai mult decât în alte locuri, componentele reajustate i se văd destul de bine; aproape onorabil. La aceasta se adaugă și o grijă a localnicilor, care țin ansamblul sub control și curat.

Nu știm ce soluție finală va fi fost întrevăzută pentru turnul-bucătărie. Am putea scrie că, date fiind competențele colectivului de lucru, este foarte posibil ca funcția sa să nici nu fi fost cu-adevărat recunoscută ori pusă în relație cu monumente exterioare României, care prezintă mai bine, bucătării aproximativ asemănătoare. Cert este că acoperișul nu se potrivește deloc cu hornul cel lung și, am putea scrie, chiar îl acoperă cu nedreptate. O asemenea soluție, nu se ascunde, ci se pune în valoare. Pentru că este rară și asigură o notă aparte a monumentului.

 

Adrian Andrei Rusu – Liviu Dumitrașcu

 

Back