Provincia-cetate Transilvania. În căutarea originii metaforei

 


     

            Manualele școlare care se ocupau și se mai ocupă încă de pașoptistul Nicolae Bălcescu i-au remarcat descrierea Ardealului ca fiind tipică pentru talentul său literar. Pentru rememorare, o reproduc aici:

            „Pe culmea cea mai naltă a munților Carpați se întinde o țară mândră și binecuvântată între toate țările semănate de Domnul pre pământ. Ea seamănă a fi un măreț și întins palat, capodoperă de arhitectură, unde sunt adunate și așezate cu măiestrie toate frumusețile naturale ce împodobesc celelalte ținuturi ale Europei, pe care ea cu plăcere ni le aduce aminte. Un brâu de munți ocolesc, precum zidul o cetate, toată această țară, și dintr-însul, ici-colea, se disface, întinzându-se până în centrul ei, ca niște valuri proptitoare, mai multe ziduri de dealuri nalte și frumoase, mărețe pedestaluri înverzite, care varsă urnele lor de zăpadă peste văi și peste lunci. Mai presus de acel brâu muntos, se înalță două piramide mari de munți, cu creștetele încununate de o vecinică diademă de ninsoare, care, ca doi uriași, stau la ambele capete ale țării, cătând unul în fața altuia. Păduri stufoase, în care ursul se plimbă în voie, ca un domn stăpânitor, umbresc culmea acelor munți. Și nu departe de aceste locuri, care îți aduc aminte natura țărilor de miazănoapte, dai, ca la porțile Romei, peste câmpii arse și văruite, unde bivolul dormitează alene. Astfel, miazănoapte și miazăzi trăiesc într-acest ținut alături una de alta și armonizând împreună. Aci stejarii, brazii și fagii trufași înalță capul lor spre cer; alături te afunzi într-o mare de grâu și porumb, din care nu se mai vede calul și călărețul. Oriîncotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu, și tabloul cel mai încântător farmecă vederea. Stânci prăpăstioase, munți uriași, a căror vârfuri mângâie norii, păduri întunecoase, lunci în răcoroase, gârle a căror limpede apă lin curge printre câmpiile înflorite, pâraie repezi, care mugind groaznic se prăvălesc în cataracte printre acele amenințătoare stânci de piatră, care plac vederii și o spăimântează totdeodată. Apoi, în tot locul, dai de râuri mari, cu nume armonioase, a căror unde port aurul. În pântecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate și mai felurite din Europa: sarea, fierul, argintul, arama, plumbul, mercurul, zincul, antimoniul, arsenicul, cobaltul, tuteaua, teluriul și, în sfârșit, metalul cel mai îmbelșugat decât toate, aurul, pe care îl vezi strălucind până și prin noroiul drumurilor.

Astfel este țara Ardealului.”[1]

Până de curând, nu am fost interesat de originea acestei comparații. Era într-atât de banală că, precum s-a petrecut treaba și cu mine, aproape nimeni nu băga de seamă că ar putea avea o altă paternitate.

Dar surpriza a căzut, cum se întâmplă-ntotdeauna. Ca metaforă a provinciei cetate, Transilvania apare la autorul german cu numele de Magnus Gruber. Este un așa-numit „autor minor”, despre care nicio căutare de net nu te lămurește. Acest german pronunță în scris, după câte se pare, pentru prima dată, comparația potrivit căreia Transilvania era o „arx magnifica et munita”, adică, într-o traducere mai mult ori mai puțin literară, „o fortificație superbă și bine apărată”. Lucrul se petrecea în anul  1531, în al său op, cu titlu prescurtat Tractatus Danubii[2].

Probabil că între Gruber și Bălcescu nu este o legătură directă. De fapt, oricine vede o hartă a provinciei și o mai străbate cât de puțin, apoi mai și posedă un minim de cultură, în care cetatea are loc, nu i-ar fi foarte greu să refacă ori să pronunțe metafora independent. În istoria literaturii există o direcție de studiu care se ocupă cu „geneza ideilor literare”. Pentru că socotesc lucrul destul de important, i-am făcut această notă.

Nu pretind însă că ar fi vreo legătură directă, nici nu sunt sigur dacă nu există, în timp, alte creații care l-au precedat pe misteriosul mason care are o atât de largă publicitate asigurată în vremea comunismului.

 

Gelu Munteanu


 

[1] Citat din N. Bălcescu, Românii supt Mihai-voievod Viteazul. Chișinău, Edit. Litera, 1998, p. 216-217.

[2] Mikó Á., Magnus Gruber: Tractus Danubii (1531). Egy forrás nyomában, în vol. Détshy Mihály nyolcvanadik születésnapjára. Tanulmányok. Budapest, 2002, p. 229-254.

Back