La lupt㠖 în cetate!

 

 


 

             Galerie foto

 

            Redeschiderea cetății din Râșnov (august 2010) a fost acompaniată de un șir de evenimente. Parcă răzbunându-se pe cât a stat închisă, și-a arătat din plin posibilitățile și, mai ales, puterea oamenilor care o stăpânesc acum. Tot pentru a călca memoria rușinoasă a trecutelor timpuri „italiene”, o mare de turiști au putut, în sfârșit pricepe, ce se poate face cu și într-o cetate.

            Nu ne vom opri la nici un alt eveniment – oricum mediatizate foarte bine, ci doar la ultimul, care a închis luna, din păcate și zilele în care cetatea va mai putea fi văzută fără bilet de intrare plătit.

            Spectacolul – pentru că asta a fost în mod sigur, s-a denumit „Sub numele trandafirului”. Isteața combinată dintre blazonul medieval al localității și romanul bestseller al lui Umberto Ecco, a reunit pasionați de reconstituiri istorice din mai multe state europene. „Dirijorul” român Adrian Silvan Ionescu a asigurat partea modernă a travestiurilor și mobilitatea lor printre corturi și ziduri. Cât îi privește însă pe medievali, ei au fost doar de o singură categorie: bulgari.

            Ei bine, merită să notăm că imitatorii români cei palizi ai Evului Mediu, grupați în tot felul de obști cu nume pompoase și de-mprumut („… de …”) nu și-au văzut primită invitația de participare. Răspunsul organizatorilor a fost simplu: nu sunt serioși și nici nu reflectă vreo realitate istorică autentică. Ne pare rău domnilor, schimbați puțin hainele lui Richard Inimă de Leu și Mustache de Dieu-sait-quoi, cu cele ale pământenilor și veți răzbate mai bine către inimile iubitorilor de istorie corectă!

            Deci, ceata de bulgari s-a prezentat masiv și destul de bine pregătită. Am zâmbit puțin la numărul mare al turcilor, călăuziți de imam care (cu scuza terenului) se tot închina către apus, la doamnele ienicero-achinghioaice, la vestimentația multicoloră și lucind a mătăsuri, care trăgea în sus, către veacuri de după 1500 (foto 1-6).

            Creștinii, puțini, dar hotărâți, păreau a fi și oaste de calitate, dar și oaste de strânsură, cum stă bine unei armii fără uniforme, dar numai cu inimi mari, iubitoare de cauze la care copii să lăcrimeze de entuziasm. Orgolioși nevoie mare, și-au pus om în vârf de movilă, să arate tuturor cine pentru ce luptă (cetatea Râșnovului – vezi Doamne!), dar s-au rugat în cerc, fără popă, să nu zică careva că sunt partizani catolici ori ortodocși (foto 7-12).

            O tentativă de pace, cu firman turc, se respinge, nu știm de ce. Ba da! Pentru că altfel nu am fi văzut bătaia!

            Și lupta începu… Turcii au fost vedete. Au pocnit din flinte pe crăcane, așa cum trebuie să aștepți de la un ienicer sadea, au schimbat apoi linia de trăgători cu arcașii. A urmat iureșul și izbirea, cu perechi ori grupe încovrigate în spade, săbii, buzdugane și topoare. Scuturile răsunau ritmic la izbiri repetate: acu dau eu, acu dai tu! În final, au început să cadă câte unul. Culmea, mai toți turci… Nerăniții au gonit-o de pe câmp, în timp ce un turcalete mărunt era snopit de o vajnică Jean dŽArc în roșu și pedestră. N-a fost de-ajuns! Bietul șalvarist – ce s-a dovedit a fi o vedetă feminină cu o tonsură vopsită în verde crud, a fost băgat la butuci și târât la picioarele căpeteniei. Păcătosul fiind judecat, i s-a tăiat scurt turbanul! (foto 13-20).

            Răcnet de victorie (foto 21), aplauze!

            Linia se reface, cu protagoniștii în șir (foto 22). Par a saluta, dar nu… Pornesc cu toți în iureș către spectatori, să le provoace palpitații mai ceva decât o cafea turcească în formă de pastă.

             Blagadariu-vas, gospodini bulgari! Haideți și la anul. Dar așa: voi dați-vă turci, că tot v-au învins până la urmă și nici un țar n-a mai visat Bulgaria până la dinastia de Saxa-Coburg, în timp ce noi ne-om strădui să strângem oști de valahi în opinci, secui și fantome de sași, cu ceva șefi semănând a nobili. Să vedem de-or murmura zidurile cetății când ne-om bate.

            Până în 2011 să rescriem istoria bătăliei și să o facem să pară cum n-a fost ea niciodată (foto 23). Pentru că, nu-i așa? Astfel se scriu cărțile de istorie.

 

Lucian Stamate   

 

 

Back