Drăușeni: restauratorii spectatori la căderea unui turn sub nasul lor!

 

 


 

 

        

           Opintit și îndelung, biserica fortificată de la Drăușeni (jud. Brașov) se tot restaurează (fig. 1). Pauzele de lucru au fost atât de severe, încât, peste oboseala zidăriilor s-a suprapus și lehamitea de a mai servi vreun om.

            În seara zilei de 7 septembrie 2010, evenimentul așteptat s-a produs. Posedăm și realitatea comparativă (fig. 2). Aproximativ jumătate din acoperișul turnului de sud-est s-a îndreptat către pământul din care provin mereu toate materialele de construcție. Atât doar că acoperișul a antrenat componente de lemnărie din interiorul curtinei și parte din zidăria elevațiilor (fig. 3, 4).

Turnul în cauză este legat de curtina de sud care avea și are cele mai mari probleme de structură. Crăpături serioase se ițeau pe suprafața ei (fig. 5). Așteptarea era mai acută la curtină, nu la turn. Dacă a căzut turnul, restul urmează să se „solidarizeze” cu partea căzută în viitorul apropiat. Cum s-a scris, pocinogul nu cade din senin. Vechimea se completează cu o nepăsare și o indiferență crasă, dublată de tunuri majore îndreptate către alte ținte-monumente.

Dacă turnul a căzut, reacția cea mai „dur㔠a fost doar a localnicilor, în special a celor care locuiesc practic sub zidul bisericii (trecuse o femeie cu un copil în cărucior cu mai puțin de două minute înainte de a cădea bolovanii antrenați de prăbușirea șarpantei). Tot locuitori cereau imperativ restauratorilor care activau doar în zona bisericii de la mijlocul complexului, să se dărâme turnul și întreaga curtină sudică. Ei au și anunțat primarul.

Omul de la cârma comunei este total depășit de eveniment, cum de altfel pare a nu înțelege nici mare lucru din catalogarea Drăușenilor în categoria de monumente protejate de către UNESCO. Pe lângă Comisia Comunității Europene, venită în vizită la vatra sa, nu a fost în măsură decât să-și consulte obsedant ceasul de mână, pentru a vedea terminată operația intelectuală prea obositoare.

Cert este faptul că primăria avea obligația elementară, de acum doi-trei ani, de a restricționa și limita circulația pe drumul de sub zid prin ridicarea unui gard de protecție. Nimic altceva la orizont! Să mai adăugăm că în toate accidentele în care sunt antrenate construcțiile, vina este a proprietarului. Care proprietar, este cine?

Este criză? Nu, este dezastru național! Cade în miezul unei ulițe de sat un vechi zid = se mai prăbușește o parte din decorul care a întinat plaiul mioritic. Simplu ar fi cu un cioban handicapat de laș, un câine numai câine și o oaie vorbitoare, dar incapabilă să tasteze la mașina de scris.

 

Mirela Strătulescu