Motocros la cetate

(corespondență)

 


  

            

 

 

[...] Ceea ce am observat eu se poate numi tot „agresiune”. Adică urcatul la cetate cu motocicleta. Indivizi costumați ca-n Evul Mediu, dar călărind pe animale cu două roți și nechezat de motor, iau cu asalt cetățile. Nu le-am văzut decât după ce le-am urcat cu piciorul și bățul pentru rezemat ori ferit de câini. Poate că se ajungea pe vremuri vechi și altfel. Acum, în câteva locuri deja [Șoimoș, Turnu Ruieni], pe lângă altele despre care am citit pe site-ul vostru [Enisala], a trebuit să mă feresc din calea motocicletelor.

Nu se potrivesc deloc pe acolo. Nu că aș avea eu ceva cu pârâitoarele pe două roți. Cetățile nu sunt pentru nici un fel de vehicule cu motoare. Am văzut bine cum roțile distrug cărările, transformându-le în adevărate topogane. Ce au făcut cu bocancii turiștii în ani de zile dispare în câteva minute după trecerea cu roțile bine pregătite de teren accidentat.

[...]

Și așa nu prea avem parte de trasee către frumusețile noastre. Chiar așa ruinate, le zic tot frumuseți. Nici pădurarii, nici primarii, nici cluburile de turism, nu se înghesuie să le facă accesibile. Cărările sunt făcute de prietenii ruinelor, de toți cei care mai cred că natura și istoria fac cât o porție de căscat gura la un meci de [...].

Dacă continuăm așa, mâine-poimâine vom vedea merțanele și jipanele maneliștilor urcând pieptiș până la piciorul ruinelor. „Jupânesele” de podoabă vor înfige niște tocuri cui ca să se strecoare sămânța pierdută între degetele cu multe inele. Vor trage câte o poză cu zâmbet de colgate la camerele din telefoane și vor coborâ repede la locuri mai curate sau mai „mișto”. [...]

Mi-am spus păsul, voi faceți ce doriți cu el.

Să nu dați pace la cetăți, în sensul cel mai bun al urării!

 

Tudor Macrin

 

 

Back