Râșnov – septembrie 2009

 

Castelul de mucava și nisip al lui Alberto Drera mai pierde din prestanță.

 

Care este prețul neintervențiilor responsabililor din instituțiile românești?

 


  

             Galerie foto (23.09.2009)

 

 

Recunoaștem că Râșnovul ne stă la inimă! Pentru că este o cetate pe care nu vrem s-o pierdem. Pentru că este „modelul-modelurilor” cum se acționează în România la adresa monumentelor istorice.

Repetatele semnale de alarmă pe care Primăria, împreună cu o parte a experților, le-a tras pe seama cetății, s-au dovedit pe deplin întemeiate. În seara zilei de 23 septembrie, fără ploi, fără suprasarcină de greutate, o parte din „castelul” decedatului antreprenor Alberto Drera s-a prăbușit, cu mult noroc, nu cu turiști pe el ori peste alți turiști, ci peste una dintre cărările de acces! Norocul l-a adus o seară senină, în care vizitele fuseseră încheiate.

Ruina a mai scos încă odată la iveală mânăreala „restaurării”: ziduri fără structuri solide și cu liante folosite doar la coaja zidurilor. „Maestrul bucătar” italian comandase ridicarea unei platforme de belvedere, direct peste o dâlmă de pământ, fără ancoraje la curtină și cu materiale în care, la miezul zidăriei, predomina pământul. Datorită cosmetizării, înaintea evenimentului, absolut nici cel mai mic indiciu nu îl prevedea (fig. 1, fig. 2). Importantă a fost doar „eficientizarea capitalistă”, în beneficiul strict al numitului antreprenor. Fără pic de ploaie ori cutremur, turnul „s-a desolidarizat” de tăticul său, urmându-l în neființă (fig. 3, fig. 4).

Primăria este în situația de a închide cetatea. Nu poate face altceva, dacă nu dorește să suporte alte consecințe de un tip asemănător, de astădată cu victime umane. Ea este proprietara monumentului, însă poate să reafirme că el aparține primei clase de monumente istorice naționale. În ciuda repetatelor sale adrese, somații ori solicitări, o lungă serie de persoane, reprezentând instituțiile statului român au fost și sunt responsabile de aceste consecințe.

Noi avem o listă care trebuie arătată cu degetul și, după răscolirea căutătoare, să se purceadă la întocmirea dosarelor pentru distrugere de monumente, încălcarea disciplinei în construcții și periculozitate socială acoperită. Nu instituțiile sunt de vină, ci doar oamenii care le discretitează.

Iată această listă:

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniu Național. Direcția sau serviciul Monumente Istorice

Direcția de Cultură a Județului Brașov

Poliția de Patrimoniu Brașov

Inspecția în Construcții Brașov

Arh. Marina Iliescu, arhitectul responsabil de proiect și inspector zonal pentru monumente istorice, din partea MCCPN (în grav conflict de interese față de cetatea Râșnov).

 

Cine are cetăți s-audă, să vadă și să priceapă!

 

Lucian Stamate

 

             

 

 

Back