Șoimoșul Lipovei

 

(sau cetatea de pe apa minerală)

 

 


 

Șoimoșul este frumos doar de-l privești de departe. Așa, este încă mândru. Rețeaua virtuală abundă de imagini care îl privesc. Firește, ale unor amatori ori ambițioși în a se face remarcați drept mari captatori de foto-digitale. Nici de aproape nu arată tocmai rău, dacă îl comparăm cu alte cetăți la care se poate plânge în hohote ori strânge din pumni cu gândul de a bate câțiva pseudo-gestionari despărțiți de curând de agricultură ori de inginerie betonistă.

Primul lucru care te întâmpină când începi să-l cauți este grosolana confuzie dintre el și cetatea Lipovei. De unde vine totul? Păi din faptul că și Lipova  avusese o „cetate”, doar că aparținuse unui prosper oraș medieval, răzuit magistral de pe hărți de la mijlocul secolului al XVI-lea. Apoi pentru că, prin dezvoltare continuă, actuala Lipovă s-a cam unit cu Șoimoșul (sub simpaticul nume de „Lipova III”), așa încât nu prea bagi de seamă când ai ieșit din prima și ai intrat în cel de-al doilea (= treilea). Mai este apoi și responsabilitatea primărească care le acoperă pe ambele, despre care avem a discuta și mai jos.

Patrioții județeni sunt gata să coboare datarea locurilor până la extreme exagerate (fie secolul al XII-lea, fie Marea Invazie mongol㠖 ambele incorecte și neverificabile), tot așa cum fac gratuit și fals propagandă pentru inexistente colecții medievale din muzeul orășenesc, reproduc cu seninătate texte pline de naftalină, în care se menționeaz㠄orânduirea slavagist㔠ori „participarea maselor” la construcția istoriei  (http://www.virtualarad.net/county/Lipova/virtual_lipova_home.htm iar de la ei, cum suntem obișnuiți, alții fără inspirație proprie – ex. http://carpatnet.org/). Dacă și pe portalul Consiliului Județean Arad se debitează cam aceleași informații prețioase (http://www.cjarad.ro/lipova/modules.php?module=epress&id=81&lg=ro), de ce să ne mirăm? Revoltător este doar că același Consiliu a finanțat un volum (publicat de către Muzeul Județean) care conține toate datele corecte privitoare la cetățile medievale din județ. Ca să fie și mai „pară-mălăiaț㔠textul din volumul respectiv este reprodus și pe CIMEC (http://www.cimec.ro/monumente/cetati_arad/cetati/Soimos.htm). Mai lipsea doar nătăfleața cu gura căscată ca să iasă ceva acătării.

Câțiva inși mai „informați” ori nesatisfăcuți dau la vale cu veștile tainice (chiar dacă țintesc Lipova): „Doar pe alocuri s-au mai păstrat fărâme atât din vechea cetate cât și din legendă. Pe strada Matei Corvin, la numărul 30, se află o impunătoare vilă a cărei pivniță ascunde o parte din zidul cetății împreună cu vestigiile unei biserici minorite construită de Iancu de Hunedoara. Se povestește că aici s-ar afla mormântul unei prințese. Din păcate, noii proprietari ai vilei nu sunt bucuroși de oaspeți visători și curioși” (http://www.prinoradea.ro/articole/articol.php/oradea/4).

Când ajung la Șoimoș, autori ascunși în anonimat, îi dau înainte cu un centru de cnezat, sunt de o maximă siguranță în ceea ce privește noua ridicare („din temelii”) a cetății în vremurile lui „Iancu” de Hunedoara, prin exact același meșter care clădise Hunedoara (care din câți?), ba că principatul ardelean era deja viu la 1541 ori că ancadramentele de ferestre încă vizibile ar fi renascentiste. La categoria „istorii de mahala” (http://experience-romania.ro/Cetatea_Soimos(Lipova)), putem citi, minunându-ne: „Ea a fost construită de o familie nobiliară română care a avut-o sub administrare până în secolul 13 când a ajuns sub stăpânire maghiară. Cetatea era condusă de un nobil cu rang de conte”. Apoi, o semnatară cu numele de Paula Bulzan rezumă fals și idiot: „construcția a fost ridicată în secolul al XII-lea pe o veche cetate voievodală româneasc㔠(http://www.adevarul.it/timpliber/vacante/umbra-lui-gheorghe-doja-soimos). Deși pare mai informat, István Pálkovács (http://www.ekeban.ro/utjelzo/index-momente.html#momro2 ), trage și el din greu la gafe istorice (primirea cetății de Ioan de Hunedoara la 1456, și dăruirea, tot de către el a cetății la 1471). Să-i citim însă cu dinții strepeziți și pe Vera Albulescu și Andrei Ando, care, doar în câteva rânduri țin să afirme că văd diguri pe culmea stâncii, o „arcad㔠și „pereți”, bătălii dintre un voievod transilvan și un rege ceh (http://www.jurnalul.ro/stire-monumentele-nepasarii/vestigii-in-ruina-pe-varfuri-de-munti-96835.html). Cu alte cuvinte, pe post de concluzie intermediară, deși informații există destule, accesibile și oneste, cine se apucă de cetate, preferă să ciupească de ici, de colo, să scrie după ureche și să dea (inconștient) cu oiștea-n gard. Unde naiba s-au ascuns istoricii?

„România liber㔠știa de câteva sute de turiști și, prin gura unui neamț compară locul cu altele, minunate, din Europa (http://www.romanialibera.ro/a102323/vestita-cetate-soimos-lasata-in-paragina.html). În altă parte, două aruncături de fraze („În ultimii ani s-au luat măsuri pentru consolidarea ruinelor cetății. Cetatea este vizitată anual de mii de turiști”) sunt de la deplin false, la prea generale, fără putință de verificare. Zidurile nu s-au proptit ori curățat de buruieni, ci, dimpotrivă, se prăbușesc de la an la an, ajutate de „voinicii” care le confundă cu cleanțurile de munte. De ce nu se poate pune temei nici pe cifra de „mii de turiști” care stau și pe portativul altor pagini de net? Simplu: pentru că nimeni nu le socotește umbletul după ruperea de bilete de la dispărutele porți ale cetății. Cam același valoare de strigare ar fi și cu fraza „cetatea este curtată de zeci de mii de turiști”.

Dacă este vorba despre citit ceva acătării, atunci merită de văzut http://www.cetatesoimos.ro. Oamenii spun că este un „Site realizat de Centrul Zonal Ecologic Arad cu sprijinul financiar al Alcoa Foundation din Pittsburg USA și cu informații furnizate de specialiștii Complexului Muzeal Arad în cadrul proiectului „Turism-ecologie-educație la cetatea Șoimoș - 2007”. Ar mai fi de cenzurat acolo sursele legendelor, ce nu se află în bibliografia citată (postată tardiv după ce li s-a atras politicos atenția – vezi Forum), precum ar înțelege un net-ist versat. Ele aparțin constructorilor de pagină și, tocmai de aceea ar trebui rapid corectate. Prin faptul că dau crezare gogorițelor cu tunele (vezi tot Forumul), respectivii făcători locali se discreditează suplimentar. Dar de îndată ce sprijinul extern a pierit, și voinicul site special cu numele cetății pare să fi sucombat. Ei, nu așa! Dacă vreți să scoateți ceva din cetate, vă trebuie, stimați colegi, consecvență în primul rând. Mai apoi ar trebui să luați taurul de coarne și cetatea la revizie, pentru că ați avea ce scrie simplu și cuminte ori turbat de nervos. Ar fi pe alese.

Nu recomandăm http://www.banaterra.eu/romana/toponimii/l/lipova/index.htm. Informațiile ei sunt prea de tot fruste și după legea „idei principale pentru copii proști ori grăbiți să joace un mic shooter”.  

În rest, cum dă Domnul. Iată de pildă http://travel-food-drinks.blogspot.com/2009_06_26_archive.html aprovizionându-se cu informații fotografiate strâmb de pe un prospect luat de te-miri-unde. Accesul se face cu încălțăminte sport de o „potacă”, cetatea „este o ruină”, din care profanul vede doar un turn, iar o poartă în arc frânt este luată drept fereastră. Dar omul simte bine: „măcar să se improvizeze o platformă de acces, așa pentru siguranța turiștilor”, iar ruperea de bilete ar aduce bani nu glumă. Altul, iar fără prea multe analogii la bagaj cultural, vede și el: „Din păcate, cetatea arată foarte rău” (http://dordeduca.ro/impresii/pe_malul_muresului_in_imprejurimile_aradului/5883/). Confirmarea este ușor de obținut din alte surse. „Jurnalul național” clasifică și el Șoimoșul între „monumentele nepăsării” (http://www.jurnalul.ro/stire-monumentele-nepasarii/vestigii-in-ruina-pe-varfuri-de-munti-96835.html).

Proiectele de tipul „Lipova, cetate culturală a județului Arad”, curg an de an. La Șoimoș se mai adună câțiva saci cu gunoaie rămase de la turiștii entuziaști care campează nestingherit în toate cotloanele cetății unde nu miroase prea tare și există vreun petecuț de teren drept, se mai cântă muzică medievală ori, pur și simplu, se lasă cu câte o vizită simplă, nostalgică ori plină de revolte neputincioase. Doar că aceeași „mii de turiști” ai cetății sunt vinovații punerii pe foc de grătare a podului de lemn care fusese amenajat prin anii 60 la cetate și ai gropițelor care plantează cetatea din loc în loc. În termeni tradiționali se definesc „gropi de căutători de comori”. Doar în clipa în care unul dintre ei se va duce de-a berbeleacul până în malul Mureșului, iar Smurdul îi va duce membrele înfășate la un spital bine dotat cu atele și perfuzii, vom vedea tresărind vreo autoritate publică. Atunci se va discuta de zone periculoase, accese restricționate și funcționari publici care nu s-au îngrijit de domeniul public până la vătămarea cetățenilor.

Se discută chiar și despre „chei de cetate” care circulă prin județul Arad, de la o localitate la alta, fără ca ele să aibă neapărat, vreo cetate. Lipova va rămâne cu cheia în toată jumătatea a doua a anului 2009. Doar că dispozițiile „cetățenilor” păstoriți de castelani-portari se îndreptă către clubul lălăitorilor de factură suburbană, iar despre cetate ori chiar muzeu (care nu aparține de oraș!) nu se interesează decât extraneii.

Mai putem adăuga cum că o mulțime de băutori de apă minerală ieftină din părțile de vest ale României văd ori pun chiar mâna pe imaginea cetății Șoimoș (deși apa se numește „Lipova”). Doar adevărații băutori de cetate știu însă că imaginea este cosmetizată, pentru că prea multele tufe ori arboreturi din șanțul cetății nu ar da bine la publicul dornic să se întâlnească doar cu frumosul care ambalează apa cu găurele. Că ar face publicitate pentru o cetate care arată diferit, nu pare să preocupe pe careva. Cum monumentul nu are drept de autor, nimeni nu încasează vreo pulpă ori smoc de blană de leu. Iar dacă l-ar încasa, nici o garanție nu ar fi că el s-ar întoarce în cetate și nu în vreun buzurar prea lacom ori descusut până la căptușeală, din sectorul „căpătuiți cu acte confirmate prin alegeri democratice”.

Drept urmare, scriem neofiților că pentru a ajunge la cetate trebuie să întrebe din om în om, ca să parcheze trebuie să se pună bine cu poliția rutieră, ca să ajungă sus, urcând doar pe jos, trebuie să folosească o capră drept ghid. Le recomandăm să se aprovizioneze la semi-birtul de jos pentru a recupera lichidele pierdute și pentru a lăsa amintire în cetate petul pe care l-au golit triumfător ajungând la vârf. Cârciuma cu numele cetății este prea departe de monument, așa că nu o înregistrați decât ca o formulă de lipsă de inspirație locală. 

În oricare din proiectele pe care le rememorăm aici, lipsește sistematic numele responsabilului-șef al urbei ori al vreunui subordonat de-al său. Calitatea sa de bază a fost milițienismul de poartă, iar preocuparea sa actuală sunt conflictele diplomatice mai ales cu zona germană a Europei, pe tema lipsei cotizațiilor pentru activități în „moșia” personală. Aproape ca un triumf este marcat faptul că doar în 2008 cetatea a fost întabulată ca proprietate a comunei Lipova. Până atunci adică, ea fusese a nimănui și a oricui. Numai că prea fericitul vechi-nou proprietar nu știe că a îmbrățișat ariciul: de se va întâmpla acolo vreun necaz de accident, supărații vor ști pe cine să cheme la tribunal.

Și iată că în februarie 2009, o știre locală face să freamăte netul (http://www.aradon.ro/stiri/im:aradon:news-arad/articol/cetatea-soimos-se-transforma/cn/news-20090224-01332293). Se relevă că pompoasa fundație „Study International”, reprezentată prin onorabila și necunoscuta doamnă profesoară Vanda Cristina Stan, ar fi dispusă să injecteze peste cinci milioane de euro, doar ca să vadă în cetate „școli de vară”. Un anonim adaugă că numita doamnă este „arhicunoscută în mediul academic local și INTERNAȚIONAL, pt. proiecte foarte îndrăznețe, reușite”. Altul însă puncteaz㠄am căutat informații despre Fundația Study International, sau prof. Vanda Stan.... și nimik, cel puțin pe internet”. Noi lămurim diferendul: întreprinzătorul personaj este un profesor de limbă engleză, mutat ocazional de la un colegiu din capitala județului Arad, la Universitatea de Vest. Informația spune însă că numita fundație (cu sferă de activitate: „cultură, artă, recreere, cooperare internațională, drepturi civile și cetățenești, învățământ, educație, cercetare, protecția mediului, tineret”), concesionase cetatea din anul anterior (2008) și se ițea în rețea cu solicitarea de donații de 2 % din impozit, cu care intenționa să lucreze în devălmășie și asupra căminului cultural local lipovean, destinând banii „cu precădere primelor acțiuni care se vor derula în cadrul acestui proiect și care vor consta în organizarea unor workcamps pe timpul verii cu scopul de a curăța și întreține cele două zone, împreună cu acțiuni de promovare” (http://www.doilasuta.ro/database.php?id=996). Mai adăugăm că veniturile totale pe anul 2007 ale numitei fundații se ridicau la suma de 348.632 lei noi. Mai era ceva până la cinci milioane de euro… Dar s-a văzut și la Râșnov ce poate întreprinzătorul privat!

Doamna profesoară de engleză se lua de gât cu ditamai monumentul istoric, fără să știe mai mult despre el decât că există și că ar fi frumos de utilizat cumva. Din primul foc, știrea ni se păruse la marginea credibilității. Odată pentru inconștiența cu care cineva flutura un proiect, de care era departe cât până la lună, și despre care nu avea nici cea mai vagă idee ce ar putea presupune, în afara curățeniei și a unei promovări vag enunțate. Chiar atât de altruiști ori naivi sunt investitorii ăia din spatele profesoarei de engleză? Mai apoi, visul la care se tânjește declarativ este o uriașă prostie. Dacă s-ar materializa, ar costa mult mai mult decât s-a preconizat. Iar apoi, cine ar avea nevoie să scoată dintr-o ruină fără curent electric și apă curentă un centru internațional de conferințe? Doar nu mai departe de Radna (= „Lipova II”), clădirile vechiului claustru mănăstiresc, din secolul al XVIII-lea, arată cu mult mai bine și mai potrivite pentru asemenea intenții.

Aproape că nu se știe de faptul că cetatea este loc pentru bikeri (există chiar o „cupă a cetăților”), pentru alpiniști amatori ori pentru excursioniști cu ruscacul. Toate categoriile din urmă trebuiau să se eclipseze în concepțiilor „întreprinzătorilor” studioși?

Comentariile la adresa „soluției Study” au țâșnit rapid, în gama deja cunoscută: „nu ne vindem țara!”, păi Centrul Ecologic zonal are întâietate, el făcuse totul..., cum să facă primăria ceva dacă străzile ei sunt de pomina județului prin calitatea lor proastă? Cu alte cuvinte, neamul întreg habar n-are ce s-ar face cu o cetate. Atunci de ce ar trebui să știe primarul? - ar veni o replică.

În primăvara lui 2009, fără să anunțe ori să-l denunțe pe proprietarul neglijent, ecologizarea cetății s-a făcut prin elevii arădeni ai câtorva licee, coordonați prin Asociația Millennium Center și Mircea Galea (http://www.aradon.ro/stiri/download/articol/ecologizare-la-soimos/cn/aradon-news-editor5-20090429-0104). Acțiunea lor are continuitate de câțiva ani la cetate. Nici profesoara de engleză nu s-a lăsat: în august a adus proprii ei voluntari care să curețe, din nou cetatea. De altceva, nici că se pomenește. S-a încheiat aventura? Vom fi atenți.

Din orice unghi ai citi informațiile, adevăratul stăpân tace precum porcu-n păpușoi, n-are absolut nici o inițiativă.

Cetatea mai stă, capitalurile personale nu sunt încă suficiente, poporenii s-au așezat pe criză și stau s-o bârfească. Monumentul este, cel mai des, doar reper pentru înecați din Mureșul alăturat. Dacă ar trece Băsescu ori Geoană pe acolo, mai încap imagini și pe marile televizii, iar dacă nu, nu!

 

Urmașul voievodului din Ciuci,

trădătorul lui Gheorghe de Brandenburg și prietenul de taină a lui Gheorghe Doja

 

Back