Ardud în remake

 


 

 

 

Anul 2010 a mai marcat „atacul” asupra unei cetăți medievale din zona vestică a României: Ardudul din Satu Mare (fig. 1).

Pornirea nu este tocmai promițătoare. Mai întâi pentru că, aritmetica câștigătorilor de bani pe programe a combinat cetatea Ardudului cu castelul de la Carei. Ce legătură aveau? Păi una singură, de o logică verificabilă ori poate foarte specială: ambele fuseseră stăpânite, cândva, de către familia nobiliară Károlyi.

Al doilea lucru la fel de puțin promițător, este pentru că executantul a fost ales a fi un „greu” al restaurărilor din regiune, pe nume Szabó Bálint. Monumente „maghiare”, restaurator maghiar, ministru al culturii maghiar, nimic anormal. Chiar așa? Să vedem unde scârțâie lucrurile. Renumele său se leagă peren de o mulțime de alte obiective abordate și nefinalizate. Ca să cităm doar dintre cetăți ori castele: Bonțida, Șimleul Silvaniei, Deva. Iar alte amestecuri „glorioase” s-au înregistrat la cetățile de la Oradea ori Făgăraș. Mai este de adăugat că omul și trustul său nu termină, dar în schimb este cumplit de scump.

La Ardud, semnul începutului a fost oricum marcat cu glorie: s-a cerut încă o suplimentare financiar㠄mică”, de câteva zeci de mii de euro, care să rotunjească valoarea inițială care avea oricum alte sute de mii.

Vizitarea șantierului scoate la iveală câteva modalități de lucru. Mai întâi faptul că abordarea s-a produs fără ca măcar locul să fi fost curățat deplin de vegetație (fig. 2). Adică, tot ceea ce era dincolo de suprafața interioară a cetății, a rămas la fel de buruienos ca orice maidan nefrecventat ani la rând. O nimic toată: acolo se găsea șanțul de apărare și o serie de elemente de flancare, avansate, despre a căror istorie ori aspect vor fi însărcinate generațiile viitoare în a le studia și proteja! Probabil că cetatea a fost confundată cu o nucă: doar miezul său contează, cojile sunt destinate naturii recuperatoare! „Beneficiarul” de la Ardud și executantul de la Cluj-Napoca au convenit simplu că vor trata cetatea ca pe măslină aflată pe un platou de tort. Chiar dacă pe respectivul platou ar mai fi încăput ceva boabe de fasole ori foi de salată, tot doar măslina rămâne vizibilă și vânată cu scobitoarea.

Licitația odată câștigată, vârful de lance au devenit arheologii. Și aici asocierea antreprenorului a fost aproape mecanică cu SC Damasus SRL, aparținătoare harnicei brașovence Daniela Marcu-Istrate. Aici avem din nou a puncta faptul că avem de-a face cu o tehniciană atentă, dar care nu are o prestație de interpretare ridicată la cota maximală de implicare, necesară calibrului de monument în discuție. Din moment ce, fapt public (înregistrat între 7 și 9 oct. 2010, în cadrul Sesiunii de comunicări a Muzeului Județean Satu Mare – martorii româno-maghiari fixați în fig. 3), șefa de șantier nu cunoaște diferența dintre opus spicatum și opus mixtum, transferă ghiulele de piatră în studiul istoricilor de artă, iar monumentele construite în secolul al XVII-lea, le socotește a fi încă medievale, se poate deduce cam ce valoare corectă poate rezulta din concluziile pe care le exprimă. Țintele ei ar trebui să fie consecvent clădirile din chirpici ori doar cimitirele.

De continuat prin aceea că șantierul a reunit câteva prestații arheologice proaspete, împrumutate de unde s-a putut, dar și din necesara colaborare cu instituția căreia urmează să-i fie dedicate piesele recoltate din pământ, adică Muzeul Județean Satu Mare. Mentorul arheolog-șef nu putea transfera decât cunoștințe dintre cele deja remarcate.

Imediat după îndepărtarea scoarței superficiale a pământului, arheologii ar fi meritat să cheme poliția. Harnicul primar, care se implicase atât de conștient în funcționarea programului de reabilitare, săpase, cu foarte puțin timp înainte, șanțuri de bisturiu peste și prin toate ruinele, pentru a-și planta plat-banda paratrăsnetului de la turnurile rămase în picioare de la „restaurările” familiei Károlyi (fig. 4). Și-a băgat piciorul, cinul și cinismul în toată substanța arheologică pe care i-o mai lăsaseră intactă generațiile de spoliatori ardudeni ai cetății medievale de la Ardud.

Mai nou, multe șanțuri, casete și alte inserții (fig. 4, 5). Peste unele, proaspete de doar câteva luni, deja au crescut buruieni, altele sunt deja cu patina verde a algelor căutătoare de apă multă (fig. 6). Până ce arhitecții clujeanului cel competent și scump vor face proiectele, până se vor găsi banii trebuitori, până când, în sfârșit, vor apărarea și constructorii, ruinele vor fi ruine de ruine. Felul în care componente decorative renascentiste au rămas la suprafața pământului (fig. 7), indică odată în plus cel puțin nepriceperea responsabilului la detaliul istoric de monument.

Da, sunt și lucruri despre care așteptăm a se scrie în detalii: turnul pătrat de poartă (fig. 8), suprapunerea vechilor turnuri de colț cu fanteziile secolului al XVIII-lea (fig. 9), instalații de încălzit (fig. 10) și ce-o mai fi. Oricum, baza documentelor secolului din urmă ar permite o rescriere de istorie foarte semnificativă. Ele sunt deja și publicate, doar arheologii ar trebui să se apuce să le și citească sau să le urmeze indiciile. Dar, pentru că tăierile cu șanțuri magistrale a fost încheiată, poate cisterna, dezaxată de la încrucișarea acestora, nu va mai putea fi recuperată. Desigur, este doar o simplă supoziție.

Concluzia se repetă de la celelalte monumente mușcate de echipa consumatorilor de bani pentru făcut lucruri la sfert ori jumătate: se face „ceva”, după care beneficiarii își doresc cu ardoare să nu se fi făcut nimic, întorcându-se timpul înapoi, când măcar buruienile ecranau fundațiile. Câteva lucrușoare intră la muzeu, o mulțime de ziduri se mai macină, schelele putrezesc, turismul nu face nici un pas, pentru că nu este nimic isprăvit, promovat ori de arătat, localnicii înjură, consumatorii de scobitori de aur se retrag ofuscați de neputințele financiare ale acelorași înzestrați cu o cetate, în sferele lor înalte, din birouri calde. Și ce a ieșit? Păi, mai mult o iluzie decât ceva de Doamne-ajută! Iar cetatea? Ce mai contează… Este mult mai prăpădită decât Deva, așa că, de ce ar arăta mai bine decât ea?

La Ardud se joacă bani publici. Drept urmare, prestația la programul de restaurare ne privește solidar.

 

Adrian Andrei Rusu

 

Back