„Bulevardul” Enisala

 


 

 

            Galerie foto

 

Mișcarea cea vivace a României către ținte necunoscute cu precizie de către motoarele ei, lasă dâre în terenul drag nouă.

Când mai să tresărim de uimire, plăcere și uriașă mândrie, că, iată!, Dobrogea cea vânturată într-atât că și-a pierdut Măcinul, bizantinii, turcii și tătarii, a primit un șarpe de șosea cât anaconda cea voinică (tot atât de mare și zdravăn adică), s-a procopsit cu altă faptă de pus la glosarul prostiei nevindecate. Românești, nu bizantine, desigur.

Zice apropiatul (http://blog.noviodunum.ro/?p=307&cpage=1#comment-121), parcarea de cetate a intrat la apă. Păi da, drumarul și-o fi zicând ori i s-ar fi șoptit c㠄proștii”, ei de vreau la ziduri, sunt puțini. De ce atunci să le facă tarla asfaltată? Colea cinci locuri ajung.

Ei dar, peticuțul de parcare nu bate cu cogeamitea beteală de s-a pus până la ea. Stâlpișorul profilat, cu lănțug legat, face cinste unui palat ducal, de unde gărzile s-au retras discrete pentru a face loc unor vizitatori mult rasați de umblați ce sunt. O fi zis măiestrul arhitect ori doar șeful de echipă de la construcții: „e prea molcom peisajul dobrogean, trebuie să-i plantăm ceva moțuri!” Zis și făcut. Precum iar încearcă a zice apropiatul citat, nici lănțuirea morcovită nu a trecut pe la semnat de competenți. S-a făcut, așa, creativ, benevol și cu mare simț artistic, spre veșnică pomenire și mântuire. Logica de lucru a fost de maestru al ordinului arhitecților „Bordeiul european”: la firmitura de parcare, te duce ditamai alea princiară! Mai contează care este cu adevărat ținta drumului ori a parcării?

Să ne gratulăm că, din fericire, piața de la Constanța ori de la București, nu a pus la îndemână niscaiva baluștrii cu măciulii în forma unor turbane ori, dacă cultura realizatorilor o fi mai adâncă decât ne-o imaginăm noi, ceva pălării genoveze.

Lanțurile sunt, desigur, simbolul legăturii dintre loganuri și șosea. Ele delimitează istoria prăfuită a ținutului, de griul benzii asfaltice. Iepurașul de Noviodunum (specie pe cale de dispariție) va traversa mai atent, iar cioara zburătoare va avea scrupule în a se murdări pe acea fâșie atât de frumos marcată.

Dacă vom trăi, vom zbura și noi, pe roți, până la cetatea genovezilor. Poate până vine anotimpul cel potrivit, inițiativa privată locală, măruntă și foarte bine prăjită de soare, va proceda după rețeta pe care deja o cunoaștem din foarte multe alte locuri. Adică va demonta baluștri pentru a-i pregăti de reciclare la Mitalul Galaților, pentru noi podoabe rutiere.

Desigur, între timp, la Enisala va reîncepe construcția felucilor și galerelor. Când vor fi gata, din furăcioșii de bani publici se va putea așeza pe băncile de vâslit prima generație de condamnați.

 

Giuseppe Șurubudin Genovezoglu

 

    

 

 

 

 

Back