Cetatea Giurgiu

        

 


 

 

 

Direcția Județeană de Cultură Giurigiu are înțelepciunea de a folosi un text al lui Valentin Sălăgeanu (http://www.giurgiu.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=263). Atât doar că textul respectiv inventează un rege maghiar („ Ladislau al VI-lea”), în locul unuia real (Vladislav I, de la confuzia László (Ladislau, cinci la număr) – Ulászló (Vladislav, doi la număr). Deși nu ar trebui să se amestece în chestii militare, un site ortodox (http://www.episcopiagiurgiului.ro/Index/index.php?dir=Giurgiu&page=istoric), reproduce același lucru, sub aceeași semnătură. Adaugă doar câteva imagini mai bune. Același text se regăsește la (www.patzinakia.ro/ONLINEBOOKS/Varii.../02-Giurgiu.pdf).

Sursa primară este copios „împrumutat㔠(vezi de pildă http://www.studentie.ro/CETATATEA_GIURGIU-a993-167742102-sp3.html). Chiar dacă, în alte locuri, autorul „s-a pierdut” pe parcurs, greșeala semnalată mai sus servește din plin pentru identificarea sursei. Un alt site ne oferă imagini de satelit (http://wikimapia.org/63013/ro/Cetatea-Giurgiului).

În mod suprinzător, pare că toată lumea l-a uitat pe săpătorul șef al cetății, autorul unei plachete istorice despre bătălia de la Giurgiu de la finele secolului al XVI-lea (Dan Căpățână). Nici reconstituirea sa fantezistă și puerilă nu circulă, ceea ce este foarte bine. Pe de altă parte, în responsabilitate sa majoră a căzut slabul impact pe care cercetarea istorică a avut-o în mediul local.

„Concurența” noatră (http://romanianfortresses.googlepages.com/index-foto-romana.htm#Giurgiu%20County) ne lasă rece: cu o singură fotografie, nu se naște castelologie!

În clipa în care se dorește depărtarea de la cele cunoscute (în speță Valentin Sălăgeanu), rezultă catastrofe. Iată de pildă ce împrăștie o pagină ultra oficială: „Legenda spune că Giurgiu a fost fondat în sec. al X-lea de un grup de comercianți din Genova, pe locul unei foste colonii a imperiului român” (http://www.romania.gov.ro/index.php?page=giurgiu). Dacă un 2 la istorie nu ar fi mare lucru, în schimb este de admirat nostalgia imperială pe care o proclamă un incult din Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Așa domnilor, important este să combinați formule informatice, că ceea ce rezultă la citire nu mai este treaba voastră, iar istoricii de consultat sunt ridicol de scumpi!

Început în aprilie 2008 un blog special (http://giurgiuro.blogspot.com/2008/04/cetatea-giurgiu.html) a propus o temă care a murit aproape instantaneu. Abia din http://giurgiuro.blogspot.com/2008/09/si-ei-au-cate-o-cetate.html aflăm că la o simplă comparație cu alte cetăți de la Dunăre (din Ungaria, până în Bulgaria), Giurgiu este o groapă cu gunoaie, care așteapt㠄moguli” salvatori. La aniversarea de 600 de ani se dă cu târnul prin cetate. Dar, după festivalul cu păpica traco-daco-getică-romano-slavă tradițională (mici și bere), totul se reia de la capăt. Vorba unui blogist: „cum ai spus și tu giurgiule: „manele nu e, semințe nu e”.... ce aia mă-sii [sic!] să facă la cetate?” Și tot de acolo: „Cetatea Giurgiului este fix o grămadă de pietre într-o groapă!”. Cei din zona de geneză a opiniilor publice nu au habar cui aparține monumentul. Poate nici chiar autoritățile. Blogerii au văzut ceva cetate rânduită pe lângă Brașov, și au rămas cu o mică nostalgie. Dacă s-ar fi mutat mai des Ardealul la Giurgiu și nu invers, ar mai fi fost o speranță!

Cât despre turism, ce îndemn poți avea după o asemenea introducere pe obiectiv: „Astăzi deslușim câteva ruine modeste” (http://www.romania.activtravel.ro/cetati.htm)?

În 2008 se face mare vâlvă de banii care urmează să fie folosiți la monumentele istorice din Giurgiu. Se face ceva la Turnul Ceasornicului, în rest e tăcere. Alături, mai nimic, străzi, restaurante, firme, echipe de fotbal, care abuzează de „Cetatea Giurgiu”. Dacă le-am cere câte un mic impozit, măcar am avea curățenie permanentă, poate și ceva mai mult. Presa locală nu cunoaște cetatea, nici nu o țintește.

Concluzia: să dăm drumul la Dunăre, iar dacă ne mai lasă ceva din cetate, măcar va fi mai curată, iar sălciile ar fi mai folositoare decât câteva ziduri știrbe. Sau să le-o oferim înapoi genovezilor (care, spun unii, ar fi pus țărușul de întemeiere) ori turcilor (care au aruncat-o puțin în aer la 1829, la gândul îngrozitor că va ajunge pe mâna ghiaurilor de vlahi care habar nu aveau ce să facă cu ea).

 

Castelanul de pe plută

 

 

Back