Jdioara la 50 %

 

 


 

 

    

 

            […]

            Am fost fericiți să dăm peste indicatorul către cetate. Am spus că, în sfârșit, ceva este demn de laudă.

            Am urmat direcția. Deja începea să nu fie în ordine. Nu așa se marchează un drum turistic, chiar dacă nu este traseu montan. Au fost momente în care am rămas fără busolă și ne-am și rătăcit pe cărări de oameni și animale, care numai la cetate nu duceau. Noroc că mai găseam câte un pom cu roade. Dar am perseverat să ne dovedim nouă înșine că trebuie să onorăm munca celor care căutau să ne trimită la cetate.

            Ajungem în sfârșit în fața unui indicator care ne avertiza că mai avem doar câteva sute de metri de parcurs (fig. 1). Eroare: cetatea era la nici 100 de metri. Deci indicatorul era greșit amplasat.

O mână cu drujbă a tăiat o mulțime de tufe. Cioturile sunt de 15-20 de centimetri (fig. 2), iar plimbarea prin cetate este o probă de atenție. De nu te ți cu nasu’n pământ, riști să cazi cât ești de lung, pe un câmp de țepe. Dar, nu toate tufișurile au fost eliminate. Jumătate din interiorul cetății a rămas cu tufanele netăiate. Cam toată partea din dreapta cărării de urcare. S-a încoronat tot aranjamentul cel minunat și rar prin aruncarea tăieturilor pe stânga, la piciorul zidului de incintă (fig. 3, alte imagini concludente sunt publicate și pe site-ul www.cetăți.medievistica.ro), care, pe vremuri, se pare că se putea vedea direct, de pe o cărare.

„Harnicii” de la Jdioara au lăsat nu doar treaba pe jumătate făcută, dar au făcut-o periculoasă și au blocat-o pe o parte.

Cine este autorul este ușor de arătat (fig. 4). Abia de citești ceva de Doamne-ajută despre cetate. Străinilor li se dă și lor o fărâmă de nimic. Panoul este plin de insigne frumos colorate ale pretinșilor bravi restauratori.

Deci bani aruncați, superficialitate și treabă proastă.

„Dulce stil românesc” în variantă de Banat montan! În anul 2010, cetatea Jdioara va fi din nou plină de vegetație, iar operatorul va putea cere din nou bani ca s-o ia de la capăt.

 

Teodor Crăciunescu

 

Back