Baci valahi – curățați-vă cetățile cu „simbolurile” naționale!

Oi și capre pe ruine

 


  

 

 

     Săraci-săraci, dar curați! Este formula cu care te speli ușor de păcate în fața unui european. Același nu te iartă dacă te prinde soios la guler, cu transpirația înmagazinată la costum și bluzică, unghiile tocmai scoase din scurmarea pământului ori cu petul de plastic plasat „artistic” la cută de monument ori simplu șanț de drum.

     O vreme am înghițit scuza neputinței „n-avem bani!”. Și chiar dacă ambalajele de cipsuri ori de licori de ostoit călduri estivale ar fi mai puține, tot trebuie să ai o machetta ca să pătrunzi aproape de vreo ruină de cetate din sectorul „wonder-land”-ului românesc.

     Este clar că banii, de-i avem, se scurg tainic la șmecheri care preferă Riviera franceză decât nisipul Mamaiei. Dar, să țintim acolo unde gospodarul numit primar ori, mai colectiv, consiliu comunal, și-a uitat simțul practic elementar. Să faci din aproape nimic efecte vizibile la turistopitec ori la ierarhul de la Cultură, pare de necrezut.

     O vreme au înghițit și eu scuza pe care primarul cu mare deschidere față de cetatea lui mi-o tot servea pentru năclăirea vegetală în care se aflau ziduri și turnuri vechi de vreo samă de secole. Da, exist㠄cetatea de pădure”, în care stăpân absolut este un ocol silvic amărât ori bine înșurubat în afaceri cu lemne, fructe de pădure ori vânat fără cărți de identitate. Acolo trebuie să faci adevărate expediții de asanare.

    Dar, cu cetățile din inima orașelor, ce-i de făcut? Măturătorii, țeparii de hârtii și tunzătorii de buruieni sunt rari, scumpi ori greu de păzit să-și facă treaba. Nici un fel de Rosal prigonist nu are vreo apetență pentru așa-ceva. Păi, atunci stăm să așteptăm seceta lungă, un incendiu de trăsnet bine orientat și aranjat ori ceva voluntari castelologi din Insulele Azore?

     A fost de-ajuns să umblu puțin prin Grecia, iar apoi pe autostrăzile net-ului ca să-mi dau jos cortina de pe ochi. Și dacă tot mi-am dat-o, de ce să nu fac din asta un transfer pedagogic către mai puțin treziții mei compatrioți?

    Ei bine, afacerea cu scosul plusului de plante este floare la ureche. Este destul să mobilizezi acolo câteva dintre „surorile” de suflet și modelele de viață ale românilor, adică ceva oițe, ca treaba să se facă ecologic și cu rezultate pozitive clare, nu ca cele de la finalul Mioriței. La rigoare, sunt bune și pseudo-vacile, cu conotații sexuale perverse, adică caprele. Cornutele bărboase, cu ochii atât de expresivi, sunt chiar mai curajoase și agile de cățărat la stânci.

     De se pune în practică soluția aici promovată, vă punem la dispoziție câteva materiale de suport (toate de la englezi, să nu zică careva că grecii nu sunt buni de modele – fig. 1, 2, 3), care să astupe gura căutătorilor de tunzătoare de tufe de soc, păducel și măceș cu dotări de cuțite multiple, rotații contrarii și colectare la sac a resturilor vegetale (patent Mirela Strătulescu, pe o variantă de mașină Outils-Wolf, în simbioză cu Etesia!), cu prețuri mai mari de 550 de euro-bucata.

    Spuneți șocaților de prezența oi-caprelor pe ruinele voastre că este metoda european㠄Probata-Sheep-Goat 6A-5”, avizată de Charta asupra monumentelor istorice de la Mouton-sur-Montagne (Elveția), din 30 februarie 1995. Orice istoric, arhitect, inspector și politician va cădea ușor pe spate, se va reculege, va bate din palme ori va mormăi aprobator. Unii de satisfăcuți, alții de ciudă că nu le-a ieșit o mică afacere și din asta…

     Vă rugăm nu impozitați animalele care vor curăța cetățile!

     Fac servicii comunitare mai bune decât câini cu același calificativ „comunitar”.

 

 Mirela Strătulescu    

 

 

 

Back