Teliu (Cruceburg, jud. Brașov)

 


     

Teliu (Cruceburg, jud. Brașov). Amplasată în estul localității, la confluența dintre pâra­iele cetății și al Nyen-ului. Primul pârâu despărțea două culmi pe care se vedeau două fortificații. Cea mai mare se situa la est, cu dispunere axială nord-vest – sud-est. În nord și nord-est a fost apărată de două șanțuri și un val. A avut două incinte, despărțite de un șanț. Incinta de nord (de pământ?) avea Ø de 25-35 m. În sud a existat o incintă semiovală, cu perimetrul de 60 m, protejată de un zid de piatră, cu mortar. În partea de nord se mai scrie despre existența unui turn. A fost socotită și ca o cetate dacică. Pe acealaltă parte, vestică, a pârâului, se aflau alte două incinte mai mici, aprox. cu aceeași planimetrie. Diferite construc­ții au fost semnalate în sud și nord (turn?). Zidurile de piatră văzute în sec. al XIX-lea nu au fost confirmate de investigația din timpul celui de-al doilea război mondial. După acel mo­ment locul a fost distrus de o carieră de piatră (Orbán B., Székelyföld. VI, p. 64-65 foto 1; W. Horwath, în Mitteilungen des Burzenländer Museums, 5, 1944, p. 37-38; Alexandrina D. Alexandrescu, în Cumidava, 7, 1975, p. 50-51; G. Bakó, G. Nussbächer, în Karpathen Rundschau, 30 iul. 1976, p. 6; Idem, Aus Urkunden und Chroniken. Bukarest, 1981, p. 25-27; P. Binder, A bodolai (Béldi) uradalom története (Bodola, Keresztvár vagy Nyén, Márkos és Bodzafolduló). Săcele, 1994, p. 50-51).

Astfel scriam despre fortificațiile de la Teliu în urmă cu ceva vreme. Între timp, locurile au mai fost călcate și privite de ochi proaspeți. După o vizită personală, efectuată în iulie 2012 trebuie să-mi schimb opiniile. Primul îndreptar trebuie făcut pentru gradul de distrugere sugerat în vechea istoriografie. Cariera de piatră, care a existat într-adevăr, nu avea cum să distrugă ceva din cetatea mare. Ea a folosit doar o extensiune geologică destul de restrânsă, limitată de existența râului.

 Pe suprafața cetății „mari” am descoperit urmele unei foarte serioase activități arheologice. Există un grup de secțiuni care taie valurile și șanțurile, dimpreună cu unele suprafețe interioare (fig. 2). Ea nu se putea împlini într-un timp mai scurt de 2-3 săptămâni. În urma unor căutări, am ajuns la concluzia că șantierul a căzut în responsabilitatea arheologilor Alexandrian D. Alexandrescu și Ioan I. Pop[1]. El s-ar fi derulat în principal în anul 1963, cu o revenire mică în anul 1974.

Materialele publicate sunt atât de subțiri, încât nu se poate decât afirma că pe loc ar fi existat urme de locuire din perioadele culturilor Schneckenberg, Wietenberg, dacică și medievală. Urmele descoperite indică, în afara denivelărilor proprii unor valuri și șanțuri, elemente care pot fi puse pe seama unor palisade din lemn, dar și posibile fundații din piatră seacă, pentru locuințe de suprafață. Autorii au clasat-o cu mare rapiditate în dreptul cetăților dacice, cu toate că, după cum o afirmă: „Această cetățuie cu greu se poate asemui cu altele situate mai aproape sau departe”[2].

Pe de altă parte, în dreptul perioadei de lucru, veche de jumătate de secol, cunoașterea tehnicilor de construcție și a materialelor medievale era întru-totul empirică, încât, chiar dacă s-ar fi găsit ceva mic și puțin, nu ar fi avut relevanță pentru descoperitor. Oricum, materialele medievale există (foto 3), lucru care dovedește că, chiar dacă ar fi fost construită de către daci, locul a fost populat și de către medievali. În această direcție nu ar fi absolut nici un fel de surpriză, pentru că suprapuneri de cetăți dacice, prin altele medievale sunt numeroase. Nu de mult listasem obiectivele de la Albești, Ardan, Ardeu, Bănița, Bixad, Breaza, Căpâlna, Ciceu-Ciuc, Cladova (?), Coronini, Cucuiș, Cugir, Deva (?), Divici, Ghindari, Hunedoara, Jigodin II, Marca, Merești, Odorhei, Piatra Craivii − Craiva, Piatra Roșie, Racu II (Pogányvár), Râșnov, Săcel (?), Șimleu Silvaniei, Șoimoș[3].

Dacă Alexandrina Alexandrescu și Ioan I. Pop au săpat Cruceburgul real, nu ar fi fost în măsură să afle materiale abundente, pentru că, cetatea trebuie să fi fost de lemn și urmele din ea se reduceau la resturile a circa două decenii de existență.  


 

[1] Alexandrina D. Alexandrescu, Ioan I. Pop, Cetățuia dacică de la Teliu (jud. Brașov), în Cumidava, 14, 1989, p. 10-40.

[2] Ibidem, p. 15.

[3] Adrian A. Rusu, Castelarea carpatică. 

 

Back